Patru copii au murit şi alţi cinci au fost răniţi, unii dintre ei cu leziuni grave, după ce o rafală de vânt a ridicat în aer un castel gonflabil instalat în curtea unei şcoli din insula Tasmania, situată în sud-estul Australiei.
„O rafală de vânt a ridicat în aer castelul gonflabil. Mai mulţi copii au căzut de la o înălţime de aproape zece metri în jurul orei 10:00 şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului. S-au produs câteva leziuni grave”, a informat Poliţia din Tasmania pe reţelele de socializare.
Într-o actualizare ulterioară a situaţiei după accident, Poliţia a precizat că patru dintre copiii răniţi se află în stare gravă, în timp ce al cincilea a suferit leziuni severe.
Poliţiştii, care au încercuit zona şi au cerut oamenilor să ocolească zona accidentului, nu au oferit detalii despre sistemul de ancorare folosit pentru a fixa la sol acel castel gonflabil şi nu au dorit să dezvăluie vârstele victimelor, arată EFE.
Au fost mobilizate inclusiv elicoptere pentru a-i asista pe cei răniţi, au informat autorităţile locale într-un mesaj postat pe Facebook.
Accidentul a avut loc în timp ce şcoala primară The Hillcrest, din oraşul Devonport, din nordul Tasmaniei, organiza serbarea de Crăciun a elevilor.
Prim-ministrul australian Scott Morrison a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a spus că este "devastat de această tragedie inimaginabilă".