Cîțu nu e de acord cu relaxările şi priveşte "cu atenție și îngrijorare". Câte cazuri aveam în vară, când a "eliminat" pandemia

Cîțu nu e de acord cu relaxările şi priveşte "cu atenție și îngrijorare". Câte cazuri aveam în vară, când a "eliminat" pandemia

Liderul PNL, Florin Cîțu, critică măsurile de relaxare adoptate de Guvern și care au intrat de azi în vigoare, afirmând că nu este un moment potrivit.

Mai mult, Cîțu spune că aceste măsuri au fost luate de cei care l-au criticat, în vară, când a ridicat mai multe restricții. Deși, afirmă Cîțu, atunci erau câteva zeci de cazuri de Covid, iar acum avem peste 1.000.

”Sunt puțin surprins de aceste măsuri de relaxare. Din câte îmi aduc aminte, am fost criticat în vară, când am ridicat restricțiile și când erau mai puține cazuri.

ADVERTISING

Atunci erau câteva zeci de cazuri zilnic, acum sunt peste 1.000. Iar unii dintre cei care ne criticau atunci au decis acum măsuri de relaxare”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul a subliniat că nu este un moment potrivit să ne relaxăm și că privește cu atenție și îngrijorare (expresie folosită foarte des de președintele Klaus Iohannis - n.red.)

”Privesc cu atenție și îngrijorare, nu este un moment potrivit să ne relaxăm. Această problemă nu a fost discutată și în coaliția de guvernare”, a susţinut președintele PNL.

ADVERTISING

După o lungă perioadă de restricții, primele măsuri de relaxare au intrat în vigoare în 15 mai. S-a renunțat atunci la obligativitatea purtării măştii în spaţiile deschise care nu sunt aglomerate şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. De asemenea, programul localurilor a fost prelungit până la ora 24.00.

Însă nu erau câteva zeci de cazuri, așa cum a declarat Florin Cîțu, ci câteva sute. Mai exact, în 15 mai aveam 729 de infectări, iar pe 16 mai erau înregistrate 565 de cazuri.

A urmat apoi o nouă serie de relaxări, de la 1 iunie, prima zi de vară.

ADVERTISING

S-a renunțat atunci la masca de protecţie în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane dacă toate sunt vaccinate, s-au redeschis spaţiile de joacă şi piscinele din interior. Totodată, a crescut gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral şi numărul de participanţi la evenimentele culturale sau artistice organizate în aer liber.

Nici în acel moment nu aveam câteva zeci de cazuri, însă, e drept, erau mult mai puține decât acum: 241 pe 1 iunie și 164 pe 2 iunie.

Tot atunci Florin Cîţu susţinea că ţinta principală, aceea de a elimina pandemia, a fost atinsă, chiar dacă ţintele de vaccinare anunţate în repetate rânduri nu s-au atins. „Am atins cea mai mare ţină. Ştiţi că ieri în Bucureşti nu a fost niciun caz în 24 de ore. Ţinta era să eliminăm pandemia şi ţinta a fost atinsă”, anunţa Cîţu triumfător, luni, 28 iunie.

De precizat este că, după o vară cu relaxare, de la finalul lunii august numărul cazurilor a început să crească accelerat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇