Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că în cursul zilei de luni va fi realizată forma finală a programului de guvernare cu PSD, urmând ca apoi acest program să fie aprobat în cadrul partidului.
„Vom face o şedinţă la partid când vom avea forma finală a programului de guvernare. Sper că mâine (luni – n.red.), noi toţi am agreat că mâine va fi forma finală.
Ne trebuie o şedinţă pentru a aproba forma finală a programului de guvernare şi o vom lua din aproape în aproape. După aceea urmează protocolul coaliţiei, de funcţionare”, a declarat Florin Cîţu, la finalul negocierilor cu PSD de duminică, pe programul comun de guvernare.
Întrebat de ce PNL şi PSD nu s-au înţeles pe partea de Finanţe, Florin Cîţu a afirmat că s-a "agreat partea finală de text".
"Ca principii, am agreat partea finală de text. Sunt măsuri şi pentru antreprenori, sunt şi pe partea cealaltă. Când vor fi concret, le vom prezenta. Noi în continuare vrem măsurile pentru un sistem public eficient şi performant, vrem un sistem de salarizare legat de performanţă. Acum votăm forma care va fi în programul de guvernare”, a mai declarat Florin Cîţu.