Perioada de pandemie a adăugat 400.000 de copii celor alți un milion și jumătate de copii români care, în 2019, trăiau la limita sărăciei, expuși riscului de excluziune socială și deprivării materiale severe. O radiografie pe care o știm, dar din care autoritățile mai degrabă s-au retras: România e țara în care, odată născut într-o comunitate săracă, trasferul social, adică ieșirea din sărăcie, se face cel mai greu spre deloc.
În 2020, 1.582.000 de copii din România, adică 36,3%, se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială, arată ultimul raport internațional al Save the Children. Mai mult, potrivit unei analize Salvați Copiii România, din luna aprilie 2020, 23% dintre părinți se aflau în incapacitatea de a procura medicamente pentru copiii lor, în vreme ce 15% spuneau că nu au acces la servicii medicale pentru copii.
Copiii cu dizabilități, mai ales cei din zonele rurale și copiii de etnie romă, sunt în risc crescut de segregare, inclusiv în ceea ce privește educația.
Numărul copiilor lăsați în țară, în urma migrației economice a părinților, a ajuns la 75.136 la finalul lunii decembrie 2020, dintre care 13.253 cu ambii părinți plecați, iar 9.409 rămânând în grija unui singur părinte, celălalt fiind nevoit să muncească peste graniță. Cei mai mulți rămân în grija bunicilor sau a altor rude, dar sunt și cazuri în care copiii sunt lăsați pe cont propriu sau în sistemul alternativ de protecție.
A crescut și numărul mamelor minore, iar copiii născuți astfel sunt mai vulnerabili, nu sunt imunizați la timp și nu sunt duși periodic la medic. În 2019, s-au înregistrat 7.977 de mame minore, dintre care 700 aveau sub 15 ani.
Cum s-a ajuns aici și care sunt soluțiile? Ce nu face statul, deși ar trebui, și până unde îl pot suplini organizațiile neguvernamentale?
Avem un păienjeniș de autorități, dar care, din păcate, s-au retras imediat din teren când a început pandemia, spune președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, într-un interviu pentru Spotmedia. În ceea ce privește ce poate face societatea civilă, solidaritatea rămâne o resursă importantă, alături de responsabilitatea socială a companiilor.
Doar astfel, Festivalul Brazilor de Crăciun de anul trecut a adunat fonduri de 470.000 de euro. Anul acesta, brazii creați special pentru a fi licitați la acest eveniment de caritate vor fi expuși la Muzeul Național de Artă al României.
Vorbim despre ultimele date, atât din Raportul Salvați Copiii, cât si cele venite de la Eurostat privind sărăcia și care plasează copiii români în cea mai proastă poziție din Europa, în ceea ce privește riscul de excluziune socială și de sărăcie severă. Descrieți-ne puțin tabloul: de ce copiii români sunt în această situație?
Este, într-adevăr o situație foarte grea, este pentru prima dată în ultimii 5 ani când sărăcia în rândul copiilor a crescut. Dacă în 2019 erau 1,2 milioane de copii care erau în risc de sărăcie sau excluziune socială, iată că în 2020 aproape 1,6 milioane de copii, deci cu 400 de mii în plus, suferă de sărăcie. Sigur că și pandemia și-a pus amprenta pe o situație destul de grea, continuăm să fim statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie și excluziune socială, un stat care acordă șanse inegale, în condițiile în care riscul de sărăcie variază de la municipii și orașe mare, de la 15%, până la orașele mici și suburbii unde, unde se ajunge la 28-30%, iar în mediul rural atinge un nivel îngrijorător, de aproape 45%.
Este o situație foarte grea pentru copii, care nu au acces la servicii educaționale și medicale, la protecție socială, nu au condiții de trai acasă care să le asigure dezvoltarea, deci pandemia, într-un fel, a accentuat acest lucru.
Această perioadă pandemică va duce la o criză socială adâncă dacă nu se intervine acum. Din cifrele noastre de anul trecut, aproape 600.000 de copii nu au avut acces la educație, în alte rapoarte sunt cifre chiar mai mari, de aproape un milion, așadar cifre enorme care reliefează o situație foarte dură pentru copiii care nu au avut acces la educație, au fost marginalizați și au suferit un impact emoțional adânc, fiind practic captivi în casele și în comunitățile lor.
Încă de la începuturile pandemiei, mii de familii nu au mai avut ce mânca, nu aveau nici materiale de protecție sanitară, au fost pur și simplu izolate și uitate, copiii nemaiavând satisfăcute nevoile esențiale.
Tot din studiile Salvați Copiii reieșea că un procent mare, aproape un sfert dintre părinți, nu a putut să asigure medicația necesară copiilor lor, un procent foarte mare nu a mai putut să ajungă cu copiii la doctor, sau nici măcar părinții pentru ei înșiși.
Așadar starea familiilor cu copii a fost afectată din mai multe puncte de vedere, social, economic, educațional și medical. Să nu uităm că foarte mulți părinți și-au pierdut locurile de muncă, în plus, chiar și înainte de pandemie, sărăcia nu era legată neapărat de lipsa activității economice, erau părinți care lucrau, însă veniturile foarte reduse nu asigurau strictul necesar copiilor lor.
În pandemie multă lumea și-a pierdut job-ul, mai ales cei care lucrau cu contracte pe perioadă determinată sau ”cu ziua”, și astfel toate veniturile au dispărut.
Descrieți germenii unei crize sociale pe care o putem prevedea, dar nu știu cât ne mai putem pregăti pentru explozia crizei. Ați pomenit de pierderea locurilor de muncă, unde cred că putem include și părinții plecați la muncă în străinătate, pandemia a fost globală și mulți s-au întors sau au rămas cu venituri diminuate acolo. Ce putem totuși face?
În primul rând cred că pandemia, dacă putem spune că a adus și ceva bun, măcar a făcut radiografia sistemului, a lacunelor și a inegalităților sale. Se văd golurile și direcțiile necesare de urmărit, adică măcar acum autoritățile ar trebui să aloce bani și să facă planuri, nu neapărat planuri naționale, pentru că România din orașele mari diferă de cea din orașele mici sau din zona rurală, este foarte pixelată.
Ar trebui intervenții bazate pe planuri locale, cu acoperirea rapidă a drepturilor și nevoilor copilului, copilul fiind cel care a suferit cel mai mult, a suferit din lipsă de educație, a suferit un impact emoțional profund, a fost subiect al ignoranței autorităților și al discriminării.
Planurile trebuie să fie integrate, nu ca până acum, scindate între educație, sănătate și servicii sociale. Planuri integrate în care autoritățile să concure la dezvoltarea pe termen mediu, așadar planuri care să meargă pe o perioadă de câțiva ani, astfel încât copilul să recupereze golurile enorme din educația sa. Deși mulți profesori au făcut eforturi mari pentru a preda on-line, - și pentru ei a fost foarte greu să se adapteze la această situație-, mulți copii nu au avut instrumentele necesare pentru acces continuu la orele online.
Ar trebui făcute evaluări serioase ale situației educaționale ale copiilor. Sunt părinți care au putut, în această perioadă să-și susțină copiii și să stea alături de ei, mulți preluând chiar rolul educatorului sau plătind mulți bani pe meditații.
Iată o disparitate agravată de pandemie.
Întocmai, între copiii cu posibilități financiare și cei fără bani de la părinți, aceștia reprezentând marea masă. Există un procent nu mai mare de 20-30% de părinți care au investit în educația copiilor făcând eforturi foarte mari, o parte dintre ei, din păcate, chiar cu gândul că în viitor copiii lor vor învăța în alte țări - o tendință dureroasă, în creștere, care reliefează slăbiciunea sistemului nostru de educație.
Și lipsa de speranță că va fi mai bine. Un plus de 400 de mii de copii în dificultate este foarte grav.
Așa este, dar nu vă supărați, avem foarte multe autorități care ar trebui să se ocupe de ei.
Chiar și un oraș cu atâți primari și atâtea instituții, cum este Bucureștiul, are insulele lui de sărăcie, suburbii și comunități din extremitățile orașului sau din anumite cartiere. Și în oraș sărăcia se simte foarte adânc, aici totul se plătește și nu puțin.
Există multe autorități, o mulțime de agenții de tot felul, noi spunem că este un adevărat păienjeniș de autorități, dar care, din păcate, s-au retras imediat din teren când a început pandemia. Noi am observat asta din activitatea noastră pe teren, din spitale și din comunități sărace. Nu erau acolo, cei mai mulți dintre ei “lucrau de acasă”. Aceste autorități trebuiau să fie primele în teren, să-și asume responsabilități și să ne reprezinte pe noi, cetățenii, în relația cu persoanele vulnerabile.
Iar acolo unde statul nu face ce trebuie, sau, după cum spuneți, ”s-a retras”, ce face Salvați Copiii? Și ce poate să facă societatea civilă, cum se poate compensa absența statului? Cât de greu este să aduni fonduri, de pildă, într-o perioadă în care oamenii sunt foarte afectați de criza economică, precum și de alte crize și frici?
Aș dori să vorbesc despre transferurile sociale care, s-a demonstrat, la noi în România au cel mai mic impact în a scoate oamenii din sărăcie. În ceea ce privește modul în care sunt gândite programele de suport al acestor familii, să nu credem tot ce auzim, cum că sute de mii de oameni primesc alocații de asistență socială și asta îi ajută. Pe lângă faptul că este foarte mică și ineficientă, trebuie regândit sistemul. Trebuie să refacem sistemul de suport social, educațional și medical, ne trebuie un sistem de transferuri sociale care să aibă sens și să poată cu adevărat ajuta.
În urma analizelor internaționale se dovedește că în România foarte puțini oameni sunt scoși din situația de criză în care se află, din punct de vedere al sărăciei. Este o diferență enormă față de alte state.
Practic, a te naște într-o comunitate sau într-o familie săracă e o condamnare, aproape mai mereu, la a repeta destinul, viața, marginalizarea acelei comunități.
Ai toate șansele să perpetuezi același model, exact, ca viitor adult.
Cum a fost în acești ani cu strângerea de fonduri? Au fost niște ani grei, din punct de vedere al impactului emoțional pe care l-am simțit cu toții, că recunoaștem sau nu.
Noi, la Salvați Copiii, nu am oprit nicio oră munca, am continuat să fim pe teren. Încă de anul trecut am fost în spitale, pentru a-i ajuta pe medici cu materiale, echipamente de protecție, apoi ventilatoare, alte achipamente medicale, ambulanțe, rampe de oxigen. Am reparat sisteme de energie, am dus incubatoare. Aproape 300.000 de produse am oferit, numai anul trecut, intrând aici și echipamentele de protecție. Am fost în spitale, am vorbit cu doctorii. Am fost pe teren la comunitățile vulnerabile, pentru că acești copii nu au fost rupți doar de educație. Le-am dus tablete, dar și tichete sociale, mâncare și suport emoțional, pentru niște copii care erau captivi în niște comunități vulnerabile.
Am folosit perioadele de vară pentru educație remedială. Am dezvoltat programe de suport emoțional și consiliere și pentru părinți, pentru că ei au trecut printr-o perioadă foarte grea, stând acasă cu copiii, a fost greu pentru ei să știe cum să gestioneze totul.
Am lucrat cu copiii care aveau părinții plecați la muncă în alte state, vă dați seama ce situație grea, mulți părinți erau izolați în acele state, copiii îi așteptau acasă.
În toate ne-am bazat pe sprijinul donatorilor noștri și pe fondurile europene. Un mare ajutor pentru noi îl constituie sponsorizările companiilor și donațiile persoanelor fizice. Avem în jur de 40.000 – 45.000 de oameni care donează lunar, le mulțumim enorm, e foarte important.
E important ca solidaritate, noi ne tot plângem că nu avem conștiința binelui comun. Ce vă propuneți la această ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun? Câte fonduri ați obținut anul trecut?
Festivalul Brazilor e o tradiție de 20 de ani, acum suntem la cea de-a 21-a ediție, o facem în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României.
Sunt brazii expuși acolo?
Vor fi expuși și publicului, ne organizăm pentru deschiderea expoziției, săptămâna viitoare. Ne bucurăm că avem sprijinul unor artiști, designeri, pictori, arhitecți. A fost un an greu pentru toată lumea și apreciem că vom avea 21 de brazi, pentru cele 21 de ediții. Sigur, e nevoie de sprijinul companiilor, sunt niște brazi minunați.
Anul trecut, o ediție online, Festivalul Brazilor de Crăciun a reușit să strângă o sumă de 470.000 de euro. Într-un an de criză, a fost important, am ajuns astfel la aproape 6.000 de copii cu materiale educațioanle, cu alimente. Sunt copii izolați, care aproape se descurcă singuri, din familii cu mari probleme. Pentru ei, acești brazi și solidaritatea din jurul lor înseamnă o șansă să iasă din cercul acesta al sărăciei.