Franța și Germania recomandă ca persoanele sub 30 de ani să nu fie imunizate cu vaccinul Moderna, ci doar cu Pfizer/BioNTech.
Autoritatea pentru sănătate publică din Franţa nu recomandă vaccinul pentru Covid-19 al Moderna persoanelor sub 30 de ani, afirmând că este de preferat ca acestea să primească serul Comirnaty al Pfizer/BioNTech.
Haute Autorite de Sante (HAS), care nu are puterea legală de a interzice sau de a autoriza medicamentele, dar acţionează ca un consilier al sectorului sanitar francez, a citat riscuri ”foarte rare” legate de miocardită, o boală de inimă, care au apărut în date recente despre vaccinul Moderna şi într-un studiu francez, transmite Reuters.
Miocardita după Covid şi după vaccin: Care sunt riscurile, mai ales la copii sau la sportivi? Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu răspunde la întrebarile zilei
”În cadrul populaţiei cu vârsta sub 30 de ani, acest risc pare să fie de aproximativ cinci ori mai mic în cazul vaccinului Comirnaty al Pfizer, în comparaţie cu vaccinul Spikevax de la Moderna”, a spus HAS în avizul său.
Decizia de la Paris a venit după ce autorităţile de reglementare din alte câteva ţări, inclusiv din Canada, Finlanda şi Suedia, au adoptat o poziţie mai defensivă faţă de Spikevax, din cauza îngrijorărilor legate de siguranţa inimii în cazul tinerilor.
HAS precizează că recomandarea sa, care s-ar aplica indiferent de utilizarea vaccinului ca primă, a doua sau a treia doză de ”rapel”, va fi valabilă până când se vor cunoaşte mai multe descoperiri ştiinţifice în acest sens.
Cu toate acestea, pentru persoanele peste 30 de ani, autoritatea a recomandat în mod explicit utilizarea vaccinului Moderna, spunând că eficacitatea acestuia este uşor superioară.
Germania nu recomandă Moderna nici pentru gravide
Și Comitetul consultativ pentru vaccinare din Germania (STIKO) a recomandat, miercuri, ca persoanele sub 30 de ani să fie vaccinate antiCovid doar cu serul de la Pfizer/BioNTech, pentru că au fost raportate mai puţine cazuri de inflamaţii cardiace la această grupă de vârstă decât în cazul vaccinării cu serul de la Moderna.
Totodată, Comitetul recomandă ca femeile însărcinate, indiferent de vârstă, să fie vaccinate doar cu Pfizer/BioNTech.
Recomandarea STIKO de a folosi vaccinul Pfizer/BioNTech la persoanele sub 30 de ani se aplică şi în cazul celei de-a treia doze (booster), chiar dacă primele două doze au fost cu un vaccin diferit.
Proiectul de recomandare al STIKO va fi trimis landurilor germane şi altor grupuri de experţi pentru examinare şi, eventual, revizuire.
Totuși, beneficiile depășesc riscurile
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană, EMA, a aprobat luna trecută vaccinul de rapel al Moderna pentru toate grupele de vârstă peste 18 ani, la cel puţin şase luni după a doua doză.
La începutul acestui an, EMA a declarat că a găsit o posibilă legătură între afecţiunea cardiacă inflamatorie foarte rară şi vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer şi Moderna.
Cu toate acestea, beneficiile ambelor vaccinuri cu ARNm în prevenirea Covid-19 continuă să depăşească riscurile, a spus EMA, reluând opinii similare exprimate de autorităţile de reglementare din SUA şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.