Coboară valul 4 al pandemiei, gata? Ce impact va avea redeschiderea școlilor? Vine și valul 5? Dr. Emilian Popovici răspunde la întrebările zilei

<i>Coboară valul 4 al pandemiei, gata? Ce impact va avea redeschiderea școlilor? Vine și valul 5?</i> Dr. Emilian Popovici răspunde la întrebările zilei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Virusul SARS-CoV-2 ne-a învățat că ori de câte ori s-au relaxat măsurile a urmat o creștere a numărului de infecții. ”La noi consecințele se văd într-o rată de decese strigătoare la cer, efectiv. Iar dacă repeți aceleași greșeli cu aceiași oameni, știți cum se spune: E o nebunie să te miri că se întâmplă din nou același rău”, spune dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Datele oficiale arătau luni o scădere generală a numărului de infecții cu Covid-19. Tot luni, o bună parte dintre școli și-au redeschis porțile pentru elevi și profesori.

Valul 4 începe să se stingă cu adevărat sau există riscul ca revenirea în clase să îl ridice din nou?

Ce trebuie să facem ca să nu o luăm de la început, cu peste 10-15.000 de cazuri pe zi?

Valul 5 se zărește deja la orizont sau îl putem împiedica să apară?

”Lucrurile sunt foarte clare, în opinia mea. Depinde dacă vrei să le auzi și să le vezi. Și dacă ești dispus să aplici ceea ce este bine gândit. În caz contrar, ghinion! (…) Dacă respecți măsurile, atunci poți să diminuezi impactul, care oricum va fi, dar poți să îl faci să fie rezonabil și să îl poți suporta. Depinde foarte mult de oameni, depinde de autorități, depinde de politicieni”, a declarat dr. Emilian Popovici pentru cititorii SpotMedia.ro, acceptând să ne răspundă la întrebările zilei și să ne dezvăluie cele 3 măsuri esențiale pentru a ține pandemia sub control și a reduce numărul de decese:

emilian-popovici
Foto: Facebook / Emilian Popovici

În ce stadiu al pandemiei ne aflăm acum?

”Eu mă orientez după anumiți parametri pe care îi urmăresc. Unul dintre ei, care este foarte relevant, este numărul bazal de reproducere – acela care ne arată pe câți îi infectează o persoană confirmată ca infectată.

ADVERTISING

Din data de 18 octombrie acest număr a început să scadă sub 1, ceea ce ne arată că un infectat confirmat infectează la rândul lui mai puțin de o persoană. Acest număr este într-o scădere progresivă, începând cu data menționată (ceea ce se reflectă și în scăderea numărului de infecții).

Numărul de decese nu scade simultan cu acest număr bazal de reproducere (așa cum scade numărul de infectați), pentru că între cele două scăderi trebuie să treacă un interval de aproximativ 3 săptămâni. Deci încă este posibil să se mențină un număr de decese destul de semnificativ sau chiar foarte semnificativ.

Ce urmează?

Cum va evolua pandemia în continuare? Depinde de măsuri și de felul în care se respectă măsurile. Depinde de ce decizii se vor lua de acum încolo.

Dau același exemplu, cum spuneam și la începutul verii când eram întrebat cum va evolua situația în România, ’Haideți să ne uităm la ce se întâmplă în Israel’. Acolo, peste 70% din populație era vaccinată la vremea respectivă și aveau între 10-11.000 de infecții pe zi, în vârful de val. Deci nu era greu să ne imaginăm ce va fi în România.

Am dat acest exemplu în mod repetat. Nu era greu să ne imaginăm ce se va întâmpla în România, unde aveam circa 30% populație vaccinată, la o populație de 20 de milioane, față de 9 milioane în Israel. Și iată că s-a ajuns la cifre care au speriat pe toată lumea, numai că lumea s-a speriat târziu...

ADVERTISING

Revin și acum cu exemplul Israelului, pentru că ei sunt un ’far călăuzitor’ în privința acestei pandemii, pentru mulți, nu doar pentru noi. Acolo, prof. Davidovich și cu dl Zarka (coordonatorul problemelor legate de pandemie) au spus foarte clar că ei sunt în curs de ieșire din valul 4, dar trebuie să se procedeze cu foarte mare atenție, ca să nu se comită greșelile de la ieșirea din valul 3. Atunci au ’sărbătorit’ evenimentul: Au relaxat măsurile și s-a întâmplat ce s-a întâmplat peste tot până acum – a reînceput să crească numărul de cazuri de infecție.

Ce trebuie să facem?

Nadav Davidovitch și Salman Zarka au vorbit despre 3 măsuri, care sunt valabile și pentru noi, și cred că pentru multe alte țări:

  • Trebuie continuată vaccinarea (la ei cu doza a treia, pentru că ei au vaccinat în procent absolut majoritar populația cu două doze și au trecut la doza a treia)
  • Implementarea cu strictețe a certificatului verde (la o populație care e la doza a treia de vaccin, subliniez!)
  • Întărirea sub toate aspectele a sistemului de sănătate - de unde putem concluziona că se așteaptă ca în valul 5 să fie din nou o suprasolicitare a sistemului de sănătate, așa că să fie mult mai bine pregătit (nimeni nu spune 100%, dar este posibil, și eu spun chiar probabil, să fie valul 5).
ADVERTISING

Lucrurile sunt foarte clare, în opinia mea. Depinde dacă vrei să le auzi și să le vezi. Și dacă ești dispus să aplici ceea ce este bine gândit, în opinia mea.

În caz contrar, ghinion! Ce altceva să spui?

La noi consecințele se văd într-o rată de decese strigătoare la cer, efectiv. Iar dacă repeți aceleași greșeli cu aceiași oameni, știți cum se spune: E o nebunie să te miri că se întâmplă din nou același rău.

Redeschiderea școlilor va influența evoluția pandemiei?

Cu siguranță că va fi o influență! Pentru că e un factor care e recunoscut cu o anumită importanță în economia problemei. Cât va fi de mare influența vom vedea.

Deja am învățat că la două săptămâni, aproximativ, după ce se întâmplă ceva se pot observa și consecințele. Cam 2-3 săptămâni.

Dar lucrurile trebuie reglate. Să vedem dacă se implementează certificatul verde, dacă se respectă cu strictețe măsurile de control acolo unde este cerut certificatul de vaccinare, dacă se pune accent pe ele și oamenii sunt conștienți de faptul că trebuie să încercăm să ne reluăm viața.

Pentru că și școala e o prioritate. UNICEF spunea că școlile se închid ultimele și se deschid primele. Dar depinde ce faci în jurul acestei probleme, pentru că dacă în jur nu procedezi corect și nu respecți măsurile, atunci sigur că influența poate să fie foarte importantă.

Dacă respecți măsurile, atunci poți să diminuezi impactul, care oricum va fi, dar poți să îl faci să fie rezonabil și să îl poți suporta.

Depinde foarte mult de oameni, depinde de autorități, depinde de politicieni.

La noi politicienii nu au vrut să înțeleagă (sau nu pot să aibă o vedere de perspectivă), s-au gândit doar la reducerea numărului de infecții, dar în perspectivă tot de vaccinare ai nevoie. Și s-a văzut foarte clar că, în momentul în care chestiunea certificatului verde a ieșit de pe rol la Senat și la Camera Deputaților, automat a scăzut numărul de imunizări. E clar că un procent important dintre oameni s-a dus la vaccinare prin prisma certificatului verde.

Dacă domniile lor înțeleg problema și vor să o gândească privind în perspectivă, bine. Dacă nu, iarăși se vor suporta consecințele. Pentru că altă variantă nu e.

Când ne va izbi valul 5?

Depinde strict de ceea ce facem noi.

Virusul ăsta ne-a învățat foarte multe lucruri, numai că, din păcate, uneori nu ne ajută memoria.

De câte ori am relaxat măsurile, a urmat o creștere a numărului de infecții. Vedeți că asta se întâmplă și în țările cu un nivel de vaccinare important. Doar că e o foarte mare diferență: Acolo, rata de decese este mică, numărul de cazuri din ATI este mai mic, presiunea pe sistemul de sănătate este mai mică. Avantajul vaccinării.

Uitați-vă la Singapore: Aveau 83% din populație vaccinată (acum poate chiar spre 90%), aveau 2.800 de infecții noi pe zi, la o populație de 4 milioane și jumătate, dar cu 98% forme asimptomatice, ușoare și medii.

Am mai spus și repet: Oamenii au de ales între situația ca, eventual, să ’răcească’ vaccinați (pentru că se poate să apară infecția, dar e mai mult o răceală) sau să moară nevaccinați. A sau B? Aleg varianta pe care o vor. Asta e situația.

Cât de mare e riscul să apară o nouă tulpină, poate chiar în România?

Să zicem ’Ferească Dumnezeu!’.

Se poate întâmpla să apară variante noi, cum au apărut și până acum – acolo unde numărul de infecții a evoluat cu cifre foarte mari (cum a fost în India, unde aveau 3-400.000 de infecții pe zi, niște cifre imense).

Nu avem cum să știm. Asta se poate întâmpla în orice moment, oriunde. Cu observația că acolo unde este un număr mare de infecții există multiple posibilități de a genera variante (…)

Virusul generează variante tot timpul, mult mai multe decât cele despre care discutăm – a generat variante care au fost contraperformante (și dacă erau numai variantele acelea, pandemia dispărea de la sine) a generat variante neutre (care nu au adus nimic nou) și a generat cele 4 celebre variante cu probleme – creșterea transmisibilității, afectarea eficienței vaccinului într-un anumit procent etc. – despre care am discutat.

Ia noi nici nu știm ce variante generează în Africa.

De aceea, care au fost recomandările făcute în toate statele? Vaccinați populația și țineți infecțiile la un nivel minim posibil, ca să limităm posibilitățile virusului de a genera variante noi.

Lupta asta va continua.

Noi avem jumătate de lume în care se iau măsuri (cu vaccinare, cu tot) și jumătate în care nu se iau (zone importante din Africa, din Asia ș.a.m.d.). Dar virusul circulă peste tot, e în toată lumea.(…)

E o problemă care continuă. Și depinde de cum va ști omenirea să o gestioneze, dacă o gestionează cu înțelepciune.

Pentru că e o vorbă: Dacă cineva sau ceva ți-a făcut rău o dată, e vina lui. Dacă îți face rău a doua oară, e vina ta. Fiindcă ai fost prevenit”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇