Nicușor Dan vrea să transforme centrul Bucureștiului cu bani din programul Anghel Saligny. Proiectul a fost aprobat de Consiliul General

Nicușor Dan vrea să transforme centrul Bucureștiului cu bani din programul Anghel Saligny. Proiectul a fost aprobat de Consiliul General
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consilierii municipali au aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare de luni, toate cele 37 de hotărâri conform cărora se cere finanţare pentru o serie de proiecte prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.

Consilierul municipal USR Andrei Rigu a declarat că proiectele de pe ordinea de zi sunt „importante pentru oraş, necesare pentru cetăţeni”, dar a menţionat că „ar fi fost mult mai bine” ca membrii CGMB să le poate consulta cu mai mult timp înainte.

Potrivit acestuia, primarul general trebuie să explice cum se integrează aceste investiţii într-o "strategie unitară, predictibilă şi pe termen lung" pentru Bucureşti. El a menţionat că va propune un proiect de hotărâre pentru a asigura transparenţa implementării acestor obiective.

"Este foarte important ca Primăria Municipiului Bucureşti să comunice către cetăţeni: stadiul proiectelor, în momentul în care se vor implementa, contractorii şi valoarea exactă a lucrărilor care se vor efectua. În acest sens intenţionez să depun un proiect de hotărâre, ca să avem aceste informaţii disponibile cât mai uşor cetăţenilor din Bucureşti", a spus el.

ADVERTISING

Ce îşi propune Nicuşor Dan

Multe dintre proiectele pentru care Capitala vrea bani de la Guvern fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), pentru care și Sorin Oprescu și Gabriela Firea au promis că vor accesa bani europeni. Dar n-au făcut-o.

PIDU a fost creat în urmă cu mai bine de un deceniu și aprobat de Consilul General prin Hotărârea 103 din 30 august 2012.

Respectivul plan prevedea mai multe proiecte de reconfigurare urbană, menite să transforme zona de centru a Capitalei într-una modernă și mai prietenoasă cu oamenii.

O echipă de proiect formată din arhitecți și alți specialiști în reconfigurare urbană a lucrat la proiect. S-au organizat dezbateri publice despre ce urma să se realizeze. Dar, până la urmă, nu s-a mai pus în practică nimic.

Încă din campania electorală Nicușor Dan a spus că își dorește să găsească finanțare pentru planurile de transformare a centrului Capitalei.

ADVERTISING

Așa că acum încearcă să obțină banii de la Guvern. Iată care sunt principalele proiecte pentru care Nicușor Dan vrea bani din programul Anghel Saligny și ce sume solicită:

  • Pentru proiectul numit Pod Mihai Vodă, Pod Pietonal și pentru bicicliști peste Dâmbovița – care, este, de fapt, un complex care are și diverse spații de relaxare - PMB va solicita 140.649.250 de lei. Instituția apreciază că acest pod costă 156.888.900 de lei acum, față de 141.953.080 de lei cât ar fi costat în 2016 (potrivit HCGMB 242/2016). Parte din bani, adică 16.239.650 de lei, PMB îi va plăti de la bugetul local.
pod-peste-Dambovita-2
Cum ar putea arăta podul peste Dâmbovița. Sursă foto: Arhivă Facebook/PIDU Central București
  • Pentru proiectul Podul Calicilor – care presupune reconstrucția fostului pod Rahova peste Dâmbovița, dar și amenajarea unui parc în zonă și a unei parcări subterane, PMB cere 103.692.950 de lei. Valoarea totală a proiectului este estimată la 111.139.250 de lei (față de 103.582.430 de lei, cât ar fi costat acum 6 ani, potrivit HCGMB 243/2016).
  • Pentru reconfigurarea urbană a mai multor zone din Centru și amenajarea a 42 de trasee destinate preponderent pietonilor și bicicliciștilor, PMB solicită nu mai puțin de 294.336.246 de lei. Mario Kuibuș – unul dintre arhitecții care a lucrat la acest proiect – a explicat pentru Spotmedia.ro că proiectul nu presupune trasarea de piste de biciclete, ci restrângerea spațiului carosabil și extinderea celui destinat pietonilor și bicicliștilor.
ADVERTISING

Vor exista și spații în care mașinile, deși vor putea circula, vor fi „intruși”. Din înțelegerea noastră, sistemul e similar celui de acces în Piața Ovidiu din Constanța, unde pietonii și mașinile circulă pe străzile dintre clădirile istorice.

Și pentru astfel de lucrări prețurile au crescut destul de mult, din 2016 încoace. Spre exemplu, doar pentru reconfigurarea a 2.064 de metri pătrați de pe strada Episcopiei, PMB aprecia în 2016 că va cheltui 2.287.410 lei. Acum este de părere că ar da 3.068.788 lei.

Arthur-verona
Cum ar urma să fie reconfigurat segmentrul dintre strazile Constratin Ecsarhu și Verona al Strazii Episcopiei. Sursă foto: Arhivă Facebook/PIDU Central București
  • Pentru reconfigurarea Pieței Constituției, PMB va cere din Programul Anghel Saligny 209.306.850 lei și va pune de la bugetul local 7.175.000 lei
  • Pentru modernizarea spațiului public din zona Mânăstirii Antim și pentru a construi o parcare supraetajată, PMB va cere 11.822.685 lei (și va contribui cu 971.800 de lei)
  • Reamenajarea zonei de promenadă de pe Cheiul Dâmboviței ar costa - potrivit PMB - 27.547.800 lei. Din această sumă, instituția vrea să pună doar 498.390 lei și să primească restul de 27.049.410 lei de la bugetul de stat, prin programul Anghel Saligny
cheiul-Dimbovitei-PIDU
Cum ar arăta promenada Dîmboviței, dacă proiectul de reabilitare din PIDU s-ar contretiza. Sursă foto: Arhivă Facebook/PIDU Central București
  • Tot din programul „Anghel Saligny”, PMB vrea să solicite 11.459.650 de lei pentru crearea unui nod intermodal la Piața Romană. De fapt, e vorba despre crearea unor spații unitare de așteptare în stații STB și de acces la metrou - în Piața Romană.
  • Cu 61.403.070 lei pe care vrea să-i ceară din programul „Anghel Saligny” și cu încă 7.080.630 lei de la bugetul local, PMB vrea să transforme Bulevardul Unirii, de la Piața Constituției până la Fântâni, într-o zonă preponderent pietonală și de promenadă, cu acces redus al autovehiculelor.
  • Din cei 32.835.800 lei de care estimează că are nevoie pentru a reconfigura Calea Griviței, de la Gara de Nord până la intersecția cu Calea Victoriei, PMB vrea să ceară 30.825.450 de la Guvern.
  • În cele din urmă, PMB vrea să ceară 147.034.650 de lei din progamul Anghel Saligny pentru reconfigurarea Căii Moșilor, pe segmentul dintre Strada Bărăției și Bulevardul Carol I.

Per total, doar sumele solicitate pentru proiecte care au făcut parte din PIDU depășesc 1,24 miliarde de lei.

Nicușor Dan le cere, însă, consilierilor generali să îi dea undă verde să solicite sume importante din programul Anghel Saligny și pentru alte lucrări de infrastructură importante pentru oraș.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇