Am suportat cu stoicism multele situații nepotrivite în care m-ați pus, devenind bătaia de joc a întregii națiuni.
Aș vrea să vă amintesc că, în februarie 2015, la două luni după ce ați câștigat alegerile, am fost eroul unei ieșiri care m-a lăsat mască, deși pe vremea aceea nu era obligatorie.
Pur și simplu, ați dat cu mine de capota mașinii oficiale pe un frig de crăpau pietrele.
Am crezut că o să sfârșesc pe pistă, călcat de roțile Mercedes-ului prezidențial, sau, mai rău, zdrelit de vreun avion.
Îi păstrez o vie recunoștință ofițerului SPP care m-a salvat. După acea experiență traumatizantă, am avut nevoie de terapie și de un lung tratament antidepresiv care a ținut toată vară.
Pentru refacere, psihologul mi-a prescris naftalină, din păcate, devenind dependent de această substanță. Ce mai, un chin despre care n-am suflat niciun cuvânt.
La asta s-a adăugat și toată tevatura de pe rețelele sociale, toate referirile la paltonul lui Iohannis, ca și cum aș fi fost vinovat de reacția dumneavoastră impulsivă.
Am crezut că, după acest episod, relația noastră va deveni mai caldă, mai ales că v-am însoțit într-o seară de noiembrie târzie a aceluiași an în Piața Universității, unde oamenii protestau la adresa Guvernului Ponta.
Împreună, în mijlocul lor, am simțit atunci, prin toată căptușeala mea, că am contribuit la o schimbare majoră.
Datorită nouă, Victor Ponta a demisionat. Părea că România va renaște, dar m-am înșelat. Ca să fiu cinstit până la capăt, după acea aventură, la subsuoara brațului stâng, o cusătură a cedat pe o lungime de câțiva milimetri. Acest accident l-am ascuns cât de bine am putut.
În ianuarie 2017 s-a întâmplat o tragedie. Eu, paltonul prezidențial, am fost schimbat cu o geacă roșie, din fâș ieftin, și astfel am ratat participarea la alt moment istoric sau cel puțin așa credeam.
În încercarea dumneavoastră de a deveni popular, m-ați scos din istorie și n-am avut onoarea să mă întâlnesc cu protestatarii care încercau să oprească instaurarea regimului Dragnea și modificarea Codului Penal în favoarea infractorilor.
De atunci trebuia să-mi dau seama de faptul că pentru dumneavoastră nu sunt decât un obiect, o haină oarecare din dulap, nu sunt paltonul prezidențial, chemat să impună respect și distincție în momente cheie ale istoriei.
Auzi, o geacă roșie!
Trebuie să menționez că după acel episod am căzut din nou în depresie.
Pentru că mi-am pierdut din importanța și odată cu asta și locul din șifonier, n-am mai avut bani să plătesc consultații psihologice și tratamente, n-am mai avut bani de naftalină și în țesătura densă și fină a stofei mele englezești au început să apară mici găuri în urma atacului unor molii.
Am sperat să treacă iarna, să scăpăm de PSD și de Dragnea, am făcut tot posibilul să particip la lupta dumneavoastră.
Uitat pe un scaun în anticameră sau dintr-un dulap secundar de la Cotroceni, mă ungea pe suflet când vă auzeam vocea leneșă, rostind PESEDE, PESEDE.
Deprimat și mâncat de molii, ajunsesem să cred că toate problemele mele sunt provocate de acest partid, iar după ce va fi învins, o nouă perioadă de privilegii și bunăstare va veni și pentru mine. Dar m-am înșelat din nou.
După ce ați câștigat al doilea mandat, am crezut că sosise momentul în care mă voi întoarce la îndatoririle mele și voi fi folosit mai des ca îngâmfatul costum de schi, un playboy care de șapte ierni trăiește pe picior mare.
Nu mi-am imaginat niciodată că momentul meu de glorie, cel în care am fost în atenția unei întregi națiuni, a fost acea aruncare disprețuitoare a mea pe capota unei mașini.
Dar în al doilea mandat, lucrurile au mers tot mai rău, marginalizarea mea a fost totală, fiind călcat în picioare de îngâmfatul costum de schi, de cel de tenis, de cel de baie și de echipamentul de golf.
Mărturisesc însă că decizia de a-mi da demisia, picătura care a umplut paharul, a fost umilința provocată de ținuta albă.
Peste asta n-am putut să trec. Cum poate fi dată aristocrația unui palton din cea mai bună stofă pe niște pantaloni, o amărâtă de curea și pantofi albi.
Vă spun sincer, când am văzut acele imagini cu dumneavoastră îmbrăcat în alb din cap până în picioare la piramide, am căzut de pe umeraș de rușine.
Țara era în mijlocul suferinței, iar președintele ei a fost prins în capcana întinsă de cele mai ușoare haine, cele mai fistichii și mai puțin respectate în branșa noastră, a paltoanelor.
Bătrân, bolnav și învins de molii am decis să mă retrag din garderoba prezidențială, simțindu-mă cumva răzbunat că ați ajuns pe scenă, la summit-ul global pentru mediu, încotoșmănat într-o geacă îmblănită în timp ce Boris Johnson, prim-ministrul Marii Britanii, și António Guterres, secretarul general ONU, erau în costume.
