Simona Halep va urca o poziție în următorul clasament WTA, care va fi dat publicității luni dimineață.
Tenismena noastră, sfert-finalistă săptămâna aceasta la Moscova, se va afla pe locul 18, cu 2.907 puncte.
Simona putea urca două locuri, însă Anett Kontaveit s-a calificat sâmbătă în finala turneului de la Moscova și o va depăși în clasamentul întocmit de Asociația de Tenis Feminin.
Jucătoarea din Estonia a învins-o în semifinale pe Marketa Vondrousova, scor 6-3, 6-4.
În cealaltă semifinală de la Kremlin Cup se vor întâlni Maria Sakkari și Ekaterina Alexandrova.
ADVERTISING
Finala Kremlin Cup 2021 se va disputa duminică.