Violeta Alexandru: Alocațiile cresc cu 100%. În următorii ani

Violeta Alexandru: Alocațiile cresc cu 100%. În următorii ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul are intenția de a majora alocațiile, dar etapele acestei majorări se vor întinde pe parcursul a câțiva ani, spune ministrul Muncii Violeta Alexandru.

Guvernul Orban are în lucru un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru majorarea alocaţiilor, însă scenariul este de etapizare a procentului de 100% pentru următorii ani.

Alocațiile se majorează în trepte. Care e calendarul

”Este determinarea Guvernului să crească alocaţiile. Este o decizie a CCR care nu reprezintă o opţiune, ci o obligaţie, dar este o determinare a PNL să facă această creştere, aşa cum a făcut-o în toţi aceşti ani”, a declarat Violeta Alexandru marți seara, la Realitatea Tv.

ADVERTISING

Ministrul a precizat că Guvernul are în lucru un proiect de OUG pentru mărirea alocaţiilor.

”Suntem în lucru cu un proiect de OUG care să fie adoptat în această săptămână, astfel încât să ne încadrăm în termenul de care am vorbit de la începutul anului – 1 august – pentru alocaţii mărite. Este adevărat că suntem în mijlocul acestor discuţii şi că ministrul Finanţelor a avut o primă discuţie cu mine şi cu premierul. Continuăm dialogul mâine, pe măsură ce are toată imaginea de ansamblu şi ne îndreptăm spre un scenariu de alocare etapizată a procentului de 100%, astfel încât în acest an şi în următorii ani să se simtă în continuare  o creştere a alocaţiilor”, a mai declarat Violeta Alexandru.

ADVERTISING

Întrebată dacă procentul care se ia în discuţie este cel prezentat de ministrul Finanţelor, respectiv 15%, Violeta Alexandru nu a dat un răspuns ferm.

”Facem eforturi să găsim toate sursele din care să putem completa pentru o creştere mai consistentă a alocaţiilor şi ne preocupă să ajungem la un echilibru în buget pentru că avem şi alte creşteri de făcut şi trebuie să fim conştienţi că toate se fac din bani publici”.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, luni seară, la Realitatea Plus, că alocaţiile vor fi majorate de la 1 august cu un procent ”în jurul a 15%”.

ADVERTISING

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va creşte alocaţiile în mai multe etape, dar că procentul şi ritmul de creştere depind de prognozele pe care Executivul le va face.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇