Vera Jourova avertizează: UE ”va începe să se prăbuşească”, dacă nu va ataca decizia curţii constituţionale din Polonia

Vera Jourova avertizează: UE ”va începe să se prăbuşească”, dacă nu va ataca decizia curţii constituţionale din Polonia

Uniunea Europeană ”va începe să se prăbuşească” dacă nu va ataca decizia Curţii Constituţionale din Polonia privind prevalenţa legislaţiei naţionale în faţa celei europene, a declarat comisarul UE Vera Jourova, din Cehia.

Tribunalul constituţional al Poloniei a emis o judecată în acest sens săptămâna trecută, escaladând puternic un conflict legat de valorile fundamentale dintre euroscepticii de la Varşovia şi majoritatea celorlalte state membre.

Peste 100.000 de oameni au protestat, duminică, în Polonia în sprijinul UE, dând un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce se tem că este perspectiva ca ţara lor să urmeze Marea Britanie şi să părăsească blocul european într-un ”Polexit”.

ADVERTISING

"Dacă nu susţinem principiul UE că norme egale sunt respectate la fel peste tot în Europa, întreaga Europă va începe să se prăbuşească", a declarat Vera Jourova, citată de Reuters.

"De aceea, va trebui să reacţionăm la acest nou capitol pe care curtea constituţională poloneză a început să îl deseneze", a spus Jourova, responsabilă de valori şi transparenţă la Comisia Europeană.

Într-un fel sau altul, hotărârea tribunalului va costa probabil Varşovia. Decizia urmează unor dispute prelungite şi divizive în care Polonia este acuzată de multe ţări occidentale, de autorităţi de supraveghere a drepturilor internaţionale şi de cei care afirmă că a avut loc o reducere a independenţei mass-media şi a instanţelor, precum şi o încălcare a drepturilor femeilor, migranţilor şi persoanelor LGBT de când partidul Dreptate şi Justiţie ( Partidul PiS) a câştigat puterea în 2015.

ADVERTISING

Comisia Europeană refuză din aceste motive aprobarea planului de redresare şi rezilienţă al Poloniei, necesar pentru a permite Varşoviei să valorifice miliardele de euro disponibile, pe lângă alte fonduri UE, pentru susţinerea redresării din criza coronavirusului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇