Pompierii vor verifica din trei în trei ore secțiile ATI ale spitalelor

Pompierii vor verifica din trei în trei ore secțiile ATI ale spitalelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pompierii vor intra din trei în trei ore, pe timpul zilei, în secțiile ATI ale spitalelor, pentru a verifica instalațiile electrice și dacă spațiile sunt aerisite corespunzător, iar noaptea, verificările vor fi făcute ocazional de echipajul SMURD.

Prevederile sunt cuprinse într-un ordin emis vineri de IGSU, după ce mai multe spitale au solicitat ca mașini de pompieri să fie parcate în apropiere, de teama producerii unor noi incendii.

Potrivit ordinului, obținut de Libertatea, misiunea de verificare revine, în principal, pompierilor de la subunităţile de intervenţie, care trebuie să controleze secţiile ATI „zilnic, din 3 în 3 ore, în intervalul orar 9:00 – 21:00”. În afara acestui program, verificările vor fi executate, ocazional, de echipajul SMURD, după finalizarea misiunilor”, adică după ce aduc pacienţii la spital cu salvarea.

ADVERTISING

Pompierii trebuie să fie echipaţi în combinezoane de protecţie, „în vederea permiterii accesului în secţia ATI”, unde trebuie să verifice dacă există stingătoare şi hidranţi interiori, dacă se poate face evacuarea pacienţilor în caz de incendiu, dar şi cum se face încălzirea acelor secţii, „în vederea eliminării mijloacelor neomologate”.

Odată intraţi în ATI, pompierii au misiunea de „eliminare a utilizării tuturor surselor de foc deschis (ex. lumânări, candele etc.)” şi trebuie să verifice, „prin vizualizare, integritatea instalaţiilor electrice”, dar şi „existenţa improvizaţiilor ori a defecţiunilor la acestea”.

ADVERTISING

Pompierii mai trebuie să verifice dacă există servicii private pentru Situații de Urgență în cadrul spitalului, dar şi să se asigure că există permanent personal în secția ATI și că acesta cunoaște modul în care se folosesc stingătoarele de incendiu, cum se evacuează persoanele, în special cele imobilizate.

Ordinul a fost dat după ce mai mulți manageri de spitale au solicitat ca mașini de pompieri să fie parcate în curtea spitalelor, deoarece se tem ca din cauza suprasolicitării din această perioadă să nu izbucnească noi incendii.

În urma solicitărilor, o autospecială cu apă și spumă cu un echipaj complet format din 3 salvatori militari a ajuns miercuri în curtea spitalului din Timișoara. Numai că a fost curând retrasă, după ce Raed Arafat a criticat inițiativa.

ADVERTISING

„Nu am fost de acord cu acest lucru și nici nu vom fi de acord, pentru că nicăieri în lume nu există să păzești o clădire cu o mașină de pompieri”, a susținut șeful DSU, Raed Arafat.

Justificarea retragerii autospecialei oferită de ISU Timiș a fost următoarea: „Având în vedere că unitatea sanitară se află la o distanţă de 2 km de cea mai apropiată subunitatea de pompieri, echipajele de pompieri pot asigura un timp de răspuns scăzut.

Prin dislocarea permanentă a unei autospeciale de stingere din dotarea unității noastre, s-ar diminua considerabil capacitatea de intervenţie aferentă raionului Detaşamentului 1 de Pompieri Timișoara, care include un număr de 17 UAT-uri și o populaţie de 248.825 de locuitori”.

Află mai multe despre incendiile din spitalele cu pacienți Covid:



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇