Data alegerilor parlamentare va fi stabilită de către Legislativ, a decis Senatul. Urmează votul deputaților

Data alegerilor parlamentare va fi stabilită de către Legislativ, a decis Senatul. Urmează votul deputaților
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul a adoptat luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de către Legislativ, prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor.

Au fost 89 voturi „pentru”, 38 „contra” şi o abţinere. Proiectul a fost iniţiat de către senatorul UDMR Attila-Zoltan Cseke, senatorul ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi deputatul PSD Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

Iniţativa legislativă, aflată în procedură de urgenţă, a primit raport de admitere cu amendamente admise şi amendamente respinse din partea Comisiei juridice a Senatului.

Printre amendamentele admise se numără cel care spune că Parlamentul va stabili data alelegerilor legislative, prin lege organică, cu 60 de zile înaintea datei alegerilor.

De asemenea, Guvernul decide, prin hotărâre, la propunerea AEP, calendarul acţiunilor din perioada electorală, cheltuielile pentru alegeri, cât şi măsurile tehnice necesare bunei desfăşurări a scrutinului.

ADVERTISING

Totodată, dosarele de candidatură pot fi depuse şi electronic.

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Orban vrea ca parlamentarele să fie în 6 decembrie

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joia trecută, că data alegerilor parlamentare trebuie să fie 6 decembrie, pentru a se încadra în prevederile constituţionale şi necesităţile legate de finalizarea mandatului actualului Parlament.

ADVERTISING

„În urma deciziei Curţii Constituţionale, care este destul de ciudată, reiese cumva că pot şi Parlamentul şi Guvernul să stabilească data alegerilor. Dar că cel care decide cine stabileşte data alegerilor este Parlamentul. Dacă aşa a decis Curtea Constituţională că Parlamentul este cel care hotărâşte dacă Parlamentul sau Guvernul decide data alegerilor, mai mult ca sigur că Parlamentul va vrea să decidă ei data alegerilor şi pentru alegerile parlamentare.

Le spun doar atât, alegerile parlamentare trebuie să fie, conform prevederilor constituţionale, pe 6 decembrie. Este data care se încadrează din toate punctele de vedere cu prevederile constituţionale şi cu necesităţile legate de finalizarea mandatului actualului Parlament”, a afirmat Ludovic Orban.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇