Creșterea halucinantă a îmbolnăvirilor și a deceselor, aglomerarea în spitale și în secțiile de terapie intensivă, toate ne provoacă o întrebare simplă: am greșit noi cu ceva? N-au fost destul de pricepuți experții noștri, ca să ne învețe ce este de făcut?
Nu cumva suntem tot atât de neputincioși în fața pandemiei, precum în fața cutremurelor, a uraganelor, secetelor, erupțiilor vulcanice și altor urgii, imposibil de stăpânit chiar și cu cele mai perfecționate cuceriri ale științei și înțelepciunii omenești?
Fără să mă îndoiesc că, în final, suntem în mâna Celui de Sus, n-aș trece totuși ușor peste priceperea, munca și competența cercetătorilor. Ei au învins tuberculoza, au eradicat variola, au găsit soluții la diabet, ne-au ferit de ciumă, holeră, malarie și multe altele. Numai ei ar putea găsi soluție contra SARS-CoV-2.
Nimeni nu-și permite să minimalizeze munca lor în laboratoare, dar nici nu ne putem abține de la o obsedantă întrebare: există oarecare semne că se apropie succesul?
O veste bună: sunt speranțe. Și una rea: nimeni nu garantează când
Previziunile vestesc șanse mari. Unii susțin chiar că soluția este deja găsită, dar n-a mai rămas decât să fie testată în vederea certificării, să se stabilească tehnologiile de fabricare și să se producă în cantități mari, pentru a putea fi pusă la dispoziția miliardelor de beneficiari, răspândiți pe întreaga planetă.
Alții sunt mai puțin optimiști, dar și aceștia așteaptă soluții într-un orizont mai îndepărtat, poate peste doi-trei ani sau chiar mai mult.
Presa informa recent că peste 90 de vaccinuri împotriva SARS-CoV-2 sunt dezvoltate în întreaga lume. Cercetătorii testează diferite tehnologii și cel puțin șase echipe au început deja să injecteze doze de vaccin la voluntari, în cadrul testelor de siguranță; alții au început testarea la animale. O publicație americană (Nature Journal) a prezentat deja publicului explicații cu privire la fiecare proiect de vaccin în parte.
Totuși, chiar dacă una din aceste tehnologii s-ar omologa astăzi, calea de la faza de cercetare la cea de producție în masă este lungă și nimeni nu poate fi atât de optimist, încât să-și închipuie că noi, românii, ne vom vaccina înainte de partea a doua a anului viitor.
Cât de gravă e situația? Revenim la starea de urgență? - Interviu cu profesorul Alexandru Rafila
Se situează România mai bine sau mai rău decât alții?
Trebuie să recunoaștem că acest al doilea val nu a lovit numai România. Dar se constată că, acolo unde s-a exagerat cu relaxarea, ratele de îmbolnăviri și de decese sunt mai ridicate decât acolo unde populația a dat dovadă de reținere în fața tentațiilor.
Toți specialiștii, experții în materie, cei mai avizați epidemiologi fac o legătură directă între entuziasmul mulțimii la ideea de relaxare și revenirea în forță a contagiunii – poate faimosul al doilea val, prezis tot de ei astă primăvară.
Aș zice chiar că Guvernul s-a pripit slăbind pedala unor exigențe, dacă n-aș ști că guvernele întregii Europe au procedat similar – sau, mai corect spus, noi am procedat similar lor.
Totuși, chiar dacă exigențele față de public sunt altele, autoritățile continuă să gestioneze situația cel puțin cu aceeași angajare. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor publică zilnic evoluția pandemiei în diferite țări, iar, pe baza ei, sunt stăpânite măsurile operative, mereu actualizate.
Pentru noi, românii, cifrele oficialilor europeni nu sunt deloc îmbucurătoare. Cu două-trei luni în urmă, ne situam pe o poziție mult mai bună decât alte țări, în ce privește rata de creștere a numărului de îmbolnăviri și decese.
Astăzi am ajuns ca rata galopantă a respectivelor îmbolnăviri și decese să determine unele țări la prudență atunci când turiștii români le traversează granița.
Virusul atacă sănătatea și viața, nu democrația
Modul cum a reacționat populația noastră la auzul știrii că autoritățile acceptă o anumită relaxare are o contribuție importantă la revenirea în forță a fenomenului pandemic și atrage atenția asupra unor perspective deloc optimiste.
Totuși, ar fi greșit să aruncăm toată vina numai pe populație. Din păcate, personalități marcante în lumea politică, cei aleși după principiul „primus inter pares” și care trebuiau să ne fie model prin exemplul lor personal, și-au permis să dea cu bățu’-n baltă.
Ce exemplu bun ne dă nouă deputatul Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, atunci când se apucă să apostrofeze un vânzător din șaomerie, pentru că i-a pretins purtarea măștii în magazin? Și ce mizerabil exemplu ne oferă tot el în continuare, când agresează verbal un polițist, venit să restabilească ordinea!
Nu este singurul exemplu, ele sunt destule și le găsim pe ambele părți ale eșichierului politic. Dar cel mai grav sub acest aspect mi se pare faptul că majoritatea parlamentară, încercând să îmbunătățească proiectul de lege liberal cu privire la carantină și izolare, s-a focalizat aproape exclusiv pe drepturile și libertățile cetățenești și prea puțin, sau poate chiar deloc, pe măsurile concrete pentru combaterea pandemiei.
Dilema dintre viața omului și alte drepturi ale sale
Nimeni nu-și poate permite să minimalizeze importanța drepturilor și libertăților cetățenești. Dar trebuie să recunoaștem că ele nu sunt un scop în sine. Scopuri în sine sunt doar viața și sănătatea noastră. Altele nici nu ne-ar mai fi necesare dacă n-am avea viața.
Nu neagă nimeni că avem nevoie de drepturi și libertăți pentru demnitatea noastră și pentru buna conviețuire în societate, dar, chiar și în fața acestor mărețe năzuințe, primează tot viața.
De aici în jos, decurg toate celelalte, inclusiv legile pe care le dezbat și le votează parlamentarii, inclusiv instituțiile statului, Constituția, partidele. Toate sunt de incontestabilă importanță, dar nu constituie scopuri în sine.
Scop în sine rămân doar viața și sănătatea. Dumnezeu ni le-a dat și doar El este îndreptățit să ni le ia. Noi, ceilalți, avem datoria să veghem ca ele să fie ocrotite și nu atacate, uneori chiar de către noi înșine.
Domnii Cazanciuc, Ciolacu, Tăriceanu și alții ca ei s-au complăcut în a ironiza (nepermis de grobier, de altfel) proiectul de lege al Guvernului privind carantinarea și izolarea, dar nu au propus niciun amendament pentru protejarea de urgia pandemică, de virusul ucigaș, de infecție.
Parlamentarii majorității s-au grăbit să-și exprime îngrijorarea față de eventuala afectare a unor drepturi și libertăți, fără să dea de înțeles că i-ar îngrijora amenințările care pândesc sănătatea și chiar viața noastră.
Dacă moare un singur om din vina cuiva, fapta se numește crimă. Dacă mor zilnic zeci de oameni și dacă printre motive ar putea fi și modul cum dezbaterile se concentrează, strict politicianist, pe principiile generale de etică socială, nesocotind adevăratul obiect al legii, nevoia de a întări profilaxia contra virusului, asta cum se numește, oare?
Să fim înțeleși, nu-mi permit să minimalizez niciunul din principiile fundamentale ale democrației, dar trebuie să recunoaștem că viața exista chiar și în cele mai grele vremuri, când acestea erau încălcate.
Fără viață, însă, discuția chiar și despre democrație este fără obiect. Fără viață, nu ai motive să vorbești de drepturi, de libertăți, chiar de Parlament, de Tăriceanu, Ciolacu sau alți Cazanciuci de același calibru.
Neîncrederea populației în măsurile guvernamentale este tot o manipulare a Opoziției
Nu știu ce simt alții, dar mie simțurile îmi spun că Guvernul a stabilit măsuri, poate nu perfecte, dar îndreptate cu siguranță în direcția salvgardării vieților noastre și a sănătății amenințate de pandemie.
Parlamentul majoritar gândește însă doar politic, apără drepturile și libertățile, crezând că astfel mai câștigă electoral, ca și cum l-ar durea în cot de viețile noastre și de sănătatea noastră.
Purtarea măștilor, a combinezoanelor, distanțarea sanitară, dezinfecțiile și măsurile de igienă, comportarea în spațiile închise sau cele deschise sunt doar câteva din măsurile hotărâte de Guvern, după consultarea specialiștilor celor mai avizați în domeniu.
Toate propunerile Guvernului aveau în vedere protejarea ființei noastre. Au propus vocalii parlamentari ai majorității măcar o singură măsură, vizând același scop?
Nu numai că n-au propus, dar și-au permis să persifleze Guvernul într-un stil pe care îl consider dușmănos și bădărănos.
Efectul secundar al unei astfel de poziții, exprimate în Parlament, pe la studiourile unor posturi de televiziune vădit antiguvernamentale sau în declarațiile individuale ale unor demnitari de nivelul „Mitralieră”, s-a manifestat prin neîncrederea populației în măsurile recomandate de experți și adoptate de Guvern.
Nu mai sunt locuri la ATI, iar spitalele sunt pline
Rezultatul? Aglomerația de la Vama Veche și Mamaia, terasele din Capitală supra-aglomerate și ele sau niște mega-nunți cu lăutari de lux (și probabil și „cu dar”, căci altfel nu-și aveau rostul).
Consecințele? Numărul îmbolnăviților a crescut de vreo șapte ori în câteva zile, cel al deceselor de asemenea, specialiștii prognozează menținerea ritmului în următoarele cel puțin două săptămâni și nici măcar cei mai avizați dintre ei nu pot previziona ce urmează.
Efectul pe termen lung? Mă îngrijorează știrea difuzată vineri că un bolnav grav a trebuit transportat cu elicopterul, întrucât în București nu mai erau locuri la Terapia Intensivă.
Mă înspăimântă și mai mult informația că secțiile ATI sunt aproape full în toată țara, spitalele sunt și ele copleșite, iar în curând ar putea fi la fel de full chiar și cimitirele.
Cum de am ajuns aici? Am ajuns prin înțelegerea greșită a relaxării, prin presiunile politice exercitate de Opoziție asupra Guvernului ca să-i slăbească autoritatea, să abracadabreze sistemul amenzilor, să descurajeze polițistul care le aplică, să încurajeze fuga din carantină și refuzul izolării, să arunce cât mai multă umbră asupra muncii de Sisif a guvernanților, fără a avea în gând nimic altceva, decât numai apropierea scrutinului, unde PSD și acoliții săi se prezintă așa cum știm.