De ce a anulat Curtea de Apel Cluj hotărârile de guvern privind certificatul verde și prelungirea stării de alertă: A invocat Festivalul Untold şi Congresul PNL

De ce a anulat Curtea de Apel Cluj hotărârile de guvern privind certificatul verde și prelungirea stării de alertă: A invocat Festivalul Untold şi Congresul PNL
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Desfăşurarea unor festivaluri precum Untold sau Electric Castle, dar şi organizarea congresului PNL, sunt invocate în ordonanţa prin care Curtea de Apel Cluj a anulat, în urmă cu o săptămână, două hotărâri de guvern care privesc prelungirea stării de alertă dar şi implementarea certificatului verde.

Completul de judecată face referire, în acest context, la o „dublă măsură”.

„Curtea remarcă faptul că la data de 09.09.2021 când a fost adoptat HG 932/2021 a început festivalul Untold care a avut o participare potrivit organizatorilor de 360 de mii de persoane, circa 75.000 de persoane pe zi, iar cu toate că Guvernul a invocat creşterea activităţii epidemice nu a modificat condiţiile stabilite pentru participarea la festivaluri, lăsând plafonul maxim de 75.000 persoane.

ADVERTISING

Anterior doar la Cluj-Napoca au mai existat festivalurile Electric Castle la care au participat circa 186.000 persoane şi Jazz in the Park cu circa 100.000 persoane, în timp ce la Bucureşti s-a desfăşurat festivalul Saga, cu participarea a circa 135.000 de oameni şi Congresul Partidul Naţional Liberal cu circa 5000 de oameni prezenţi în interiorul locului de desfăşurare.

Or, în condiţiile în care astfel de evenimente ar avea loc lunar, majoritatea populaţiei ar fi purtătoare a virusului SARS COV 2, iar România ar rămâne permanent în stare de alertă.

Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricţionării pe de o parte de la evenimente fireşti cum ar fi activităţile sportive, luatul mesei la un restaurant, activităţi cu adevărat culturale, iar pe de altă parte a fost permisă organizarea unor evenimente ce implică participarea a zeci de mii de persoane şi care generează o aglomerare de persoane unde este discutabil dacă se poate menţine o distanţă de control şi această modalitate de normare este cel puţin nefirească”, se arată în ordonanţa Curţii de apel Cluj.

ADVERTISING

Aceste HG au împărţit populaţia în persoane vaccinate şi nevaccinate

Curtea de Apel Cluj mai spune că hotărârile de guvern au împărţit populaţia României în persoane vaccinate şi nevaccinate punând semnul egalităţi între o persoană nevaccinată şi una bolnavă şi între o persoană vaccinată şi una sănătoasă, fapt pe care instanţa îl consideră absolut inadmisibil.

”De altfel, şi în privinţa vaccinării lipseşte orice analiză a tipului de risc, Guvernul bazându-se că vaccinurile puse în circulaţie sunt avizate de Agenţia Europeană a Medicamentului. Acest lucru nu absolvă Guvernul, prin ministerul de resort ca prin mijloace proprii, naţionale să verifice în ce măsură aceste vaccinuri afectează sau influenţează starea de sănătate a cetăţenilor săi atât în sens pozitiv cât şi negativ”, se mai arată în ordonanță.

ADVERTISING

De asemenea, judecătorii care au dat această decizie consideră că statul ar trebui să fie cel care să suporte, din punct de vedere financiar, costurile testelor pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

Un complet de la Curtea de Apel Cluj a admis, săptămâna trecută, o acţiune formulată de două persoane fizice care solicită anularea a trei hotărâri ale Guvernului României.

Două dintre actele normative vizează prelungirea stării de alertă, iar a treia reglementează folosirea aşa-numitului certificat verde pentru unele activităţi.

Soluţia Curţii de Apel Cluj nu este definitivă, procesul urmând a fi tranşat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇