România a intrat de azi pe lista roșie a UE. Germania a anunțat prima modificarea restricțiilor de circulație

România a intrat de azi pe lista roșie a UE. Germania a anunțat prima modificarea restricțiilor de circulație

România a intrat pe lista roșie COVID, potrivit criteriilor stabilit la nivelul blocului comunitar.

Țările UE au convenit asupra a patru categorii de zone de risc: verde, portocaliu, roșu și roșu închis. Sunt luate în calcul rata de notificare pe o perioadă de 14 zile și ata de pozitivare a testelor, dar și acoperirea vaccinală și prevalența unor variante SARS-CoV-2 considerate mai îngrijorătoare, cum este și Della.

În scenariul verde, circulația este necondiționată pentru cei cu certificat verde (vaccinați, trecuți prin boală în ultimele 6 luni sau cu test negativ COVID). Când o țară intră în scenariul portocaliu sau roșu, statele membre pot decide să ceară test negativ de COVID și celor care deja au trecut prin boală sau au schema de vaccin completă. Iar pentru țările roșu închis UE recomandă evitarea oricărei călătorii neesențiale.

ADVERTISING

La acest moment, România este doar roșie, dar are și regiuni roșu închis - Banatul, Crișana și București-Ilfov. Decizia a intrat în vigoare oficial de duminică, 3 octombrie, dar a fost comunicată de joi astfel încât țările UE să poată ajusta în concordanță deciziile.

harta-ue-zone-rosii-covid

Carantină în Germania pentru românii nevaccinați

Prima țară care a făcut asta este Germania. Autoritățile din această țară au anunțat vineri că începând de duminică de la ora 00:00, persoanele care vin din România și nu dispun de o schemă completă de vaccinare sau un certificat care să ateste trecerea prin boală, va sta în carantină timp de 10 zile, având însă opțiunea de a ieși mai repede din carantină după 5 zile dacă prezintă un test negativ Covid, anunță Institutul Robert Koch.

ADVERTISING

Astfel, Germania a inclus România pe lista sa de zone de risc, cu incidență ridicată. Celor vaccinați sau trecuți prin boală nu li se cere și test negativ, aceasta fiind o condiție doar dacă țara va fi inclusă pe lista zonelor de risc, cu variante ale virusului SARS-CoV-2.

Aproximativ 70 de țări din întreaga lume sunt în totalitate sau parțial pe lista nemților privind țările cu risc, dar doar patru sunt pe lista țărilor cu risc ridicat.

Condiții de intrare în Germania pentru români

Amintim că obligația de înregistrare a intrării în Germania se aplică tuturor persoanelor care în ultimele 10 zile anterioare intrării pe teritoriul german s-au aflat în zone de risc. Călătorii trebuie să înregistreze online toate datele solicitate, precum și să încarce în sistem eventualele documente justificative privind testarea, vaccinarea sau vindecarea, urmând a primi o confirmare într-un document format PDF.

ADVERTISING

Acest PDF trebuie prezentat la cererea autorităților sau a companiei de transport. Întreaga procedură poate fi efectuată, inclusiv în limba română, prin intermediul portalului: www.einreiseanmeldung.de.

În orice caz, Ministerul Afecerilor Externe recomandă românilor să evite călătoriile neesențiale în Germania.

Situația COVID în România

În timp ce Europa a vaccinat aproape 75% din populația eligibilă, România abia a atins pragul de 33% din populație vaccinată cu cel puțin o doză.

Așadar, dacă aveți planificate călătorii în afara țării, verificați înainte condițiile, pentru că, cel mai probabil, majoitatea statelor vor impune noi condiții din 3 octombrie.

O.D.

Citește mai multe despre restricțiile COVID:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇