Consilier prezidențial: Un medic care nu dorește să se vaccineze nu are ce căuta în această meserie

Consilier prezidențial: Un medic care nu dorește să se vaccineze nu are ce căuta în această meserie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consilierul prezidenţial Diana Păun a apreciat, marţi, că medicii care nu vor să se vaccineze şi îi îndeamnă şi pe alţii să nu o facă „nu au ce căuta în această meserie”.

Precizările au fost făcute în contextul în care ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat că a fost supus dezabterii publice proiectul de lege privind instituirea obligativităţii certificatului digital Covid pentru personalul medical. Potrivit acestuia, persoanelor din sistemul medical care nu sunt vaccinate, nu au trecut prin boală şi nu se testează li se vor suspenda contractele individuale de muncă timp de 30 de zile, iar apoi ar urma încetarea contractelor de muncă.

„Nu poţi să practici această meserie nobilă fără să crezi cu tărie în puterea, în beneficiul pe care îl aduce ştiinţa şi tot ce ţine de cercetarea ştiinţifică. Eu sunt absolut convinsă că vaccinul este singura noastră şansă de a ieşi din pandemie.

ADVERTISING

Dacă există vreun medic care nu are această convingere, nu este colegul meu.

Eu nu pot crede că există medici - bineînţeles, nu vorbesc de cei care au contraindicaţii clare şi care nu pot să se vaccineze din motive medicale justificate şi argumentate - dar un medic care nu numai că nu doreşte să se vaccineze, dar îi îndeamnă pe alţii să nu o facă, din punctul meu de vedere, nu este medic şi nu are ce căuta în această meserie", a spus Păun, în cadrul dezbaterii "Valul 4: impact, ameninţări, soluţii", organizată de DC News Media Group.

Consilierul prezidenţial a declarat că vaccinarea "rămâne cea mai bună armă" împotriva virusului, adăugând că multe state vestice sunt deja "pe panta descendentă şi au reuşit să stăpânească" valul patru al pandemiei.

"Germania, spre exemplu, a anunţat că şi-a schimbat total strategia de impunere a restricţiilor, tocmai analizând acest raport al incidenţei, raportat la gradul de severitate al bolii.

ADVERTISING

Dar să nu uităm că Germania are o rată foarte bună de vaccinare. Multe ţări europene - Danemarca, în primul rând, dar şi Norvegia şi, în curând, Portugalia - o să treacă, practic, la viaţă normală, deci vor ridica toate restricţiile, tocmai pentru că au ajuns la nişte rate de vaccinare pe care, de altfel, şi le-au propus ca ţină", a spus ea.

Potrivit consilierului prezidenţial, România este unul dintre statele cu "grad foarte mic de vaccinare", motiv pentru care populaţia ţării este "mai agresiv expusă" valului 4.

"Această situaţie o să conducă la menţinerea presiunii pe componenta ATI. Vedem câte probleme există, cel puţin la nivelul Bucureştiului, unde, practic, la acest moment, nu mai sunt paturi ATI.

ADVERTISING

Vedem cum pacienţii care se îmbolnăvesc ajung în UPU, rămân în UPU o perioadă destul de îndelungată şi nu pot beneficia de serviciile colegilor din ATI", a spus Diana Păun.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇