Orban: Până în 1 iunie, când s-a decis cineva să candideze la preşedinţia PNL, partidul era stabil

Orban: Până în 1 iunie, când s-a decis cineva să candideze la preşedinţia PNL, partidul era stabil

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Mureş, că partidul are nevoie de lideri, nu de ”şefi puşi cu mâna” şi că până la 1 iunie, când Florin Cîţu a decis să candideze la preşedinţia PNL, partidul era unul stabil.

”Cred că partidul are nevoie de lideri, nu de şefi puşi cu mâna, care să conducă prin frică şi care să nu aibă calităţile necesare pentru a fi lideri. Liderii sunt oameni care inspiră, oameni care au direcţia şi care au capacitatea şi de a  mobiliza energiiile membrilor PNL pentru atingerea obiectivelor. Un lider trebuie să aibă carismă, să fie empatic, să ştie să comunice, să fie înţeles până şi de omul care are cea mai slabă pregătire în ceea ce spune, pentru că PNL este un partid cu adresabilitate largă, nu suntem un partid care vrem să fim un partid de nişă, care să reprezinte anumite segmente. Noi trebuie să reprezentăm fiecare cetăţean român”, a declarat Ludovic Orban.

ADVERTISING

Preşedintele PNL a arătat că a preluat conducerea partidului într-o situaţie dificilă, l-a condus la victorii, dar de la 1 iunie, când Florin Cîţu a decis să candideze la preşedinţia PNL, partidul nu mai este unul stabil.

”Am luat partidul într-o situaţie extrem de dificilă şi am condus partidul spre victorii la care nu se aştepta aproape nimeni. Chiar dacă nu am câştigat alegerile parlamentare şi aici vă rog să reflectaţi cu mare atenţie strategia noastră a fost aceea de a provoca alegeri anticipate şi eram pe punctul de a reuşi, când a venit pandemia. Cine putea să anticipeze într-o gândire strategică o asemenea lebădă neagră venită de nicăieri? În alte ţări, partidele care au gestionat în pandemie au pierdut alegerile. Cu toate că am guvernat în pandemie care a fost dublată de criza economică, de secetă, de inundaţii, cu toate că în campania electorală era vârful pandemiei, am avut incendiul de la Piatra Neamţ şi a mai trebuit să luăm decizii pe care nu ar fi trebuit să le luăm. Nu vreau să vă aduceţi aminte de închiderea pieţeilor, a şcolilor. Cu toate astea, am dus PNL la guvernare. Până în 1 iunie, când s-a decis cineva să candideze la preşedinţia PNL, partidul era stabil pe o cotă de încredere de aproximativ 25-28 la sută o intenţie de vot de 26-27 la sută. Mi-e şi frică astăzi să mă uit în sondaje”, a declarat Orban.

ADVERTISING

Ludovic Orban a mai declarat că actuala criză politică este ”iscată din aproape nimic”.

”În ceea ce priveşte criza în care ne găsim, este o criză iscată din aproape nimic şi nu pot să înţeleg care sunt motivele care stau la  baza deciziilor care s-au luat, fără acordul meu, fără să fiu consultat şi mai ales nu înţeleg ce soluţii întrevăd cei care au luat deciziile respective. (...) Nu voi accepta nicio soluţie în care să fie PSD pe spate sau pe faţă. În momentul în care ajungem la mila PSD, în momentul în care lăsăm soarta României pe bunul plac al pesedişitilor, înseamnă că  înşelăm aşteptările electoratuluicare a votat cunoi, care aşteaptă ce le-am promis: patru ani de stabilitate politică, de construcţie, de dezvoltare, să creştem veniturile românilor, să creştem calitatea vieţii”, a declarat Orban.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇