Primarul Sucevei, Ion Lungu, a avertizat miercuri, într-o conferinţă de presă, că ”va fi o iarnă grea” pentru populaţie din cauza costurilor la utilităţi generate de liberalizarea preţurilor la energie.
El a spus că nu pot face încă estimări privind costul încălzirii în viitorul sezon rece, dar a precizat că are negocieri, lunar, cu furnizorul de electricitate.
"Situaţia este foarte delicată de când s-au liberalizat preţurile la energie. Avem negocieri lunar, lună de lună solicită creşterea preţurilor şi asta duce la lipsă de predictibilitate. Va fi o iarnă grea. Au explodat preţurile la utilităţi", a spus Lungu.
Primarul a subliniat că anul trecut administraţia locală a reuşit să reducă preţul gigacaloriei, dar pentru acest an este dificil de prezis ce se va întâmpla.
Discuții cu Guvernul
Potrivit lui Lungu, stocul de masă lemnoasă de la furnizorul de energie termică în municipiul Suceava este în creştere, dar costul la care va ajunge căldura în casele sucevenilor şi în instituţiile publice nu-l poate estima.
În opinia primarului Sucevei, soluţia pentru protejarea populaţiei faţa de majorarea preţurilor la utilităţi nu este la municipalitate, ci la Guvern, în acest sens urmând să aibă discuţii pe această temă cu factori guvernamentali, săptămâna viitoare.
Totodată, el speră că legea consumatorului vulnerabil va fi adoptată de Parlament şi va fi aplicată de luna viitoare, nu din ianuarie 2022, cum era prevăzut iniţial.
Prin această lege ar putea fi sprijinite persoanele cu venit mediu net lunar de cel mult 810 lei/persoană în cazul familiilor şi de 1.445 lei în cazul persoanelor singure.