Ilegalități, abuzuri și mize politice în cazul numirii directorilor de școli: ”La Bârlad e un cocktail Molotov”

Ilegalități, abuzuri și mize politice în cazul numirii directorilor de școli:  ”La Bârlad e un cocktail Molotov”

Directori de școli performanți înlăturați fără drept de apel, interimari numiți cu încălcări flagrante ale legii, abuzuri pe bandă rulantă în mai multe județe – totul pentru cât mai multă putere politică în comunități.

Cam acesta este tabloul din teren, cu puțin timp înainte de începerea noului an școlar.

Neregulile au fost semnalate pe Internet sau în presa locală de profesori, părinți sau reprezentanți ai acestora, nemulțumiți de numirile făcute ”din pix” de către inspectoratele școlare județene, dominate de PNL, principalul partid aflat la guvernare.

De altfel, situația era ușor de anticipat, după ce președintele Iohannis a refuzat să promulge legea inițiată de USRPLUS și votată de Parlament, preferând să o retrimită la reexaminare, până ce va trece (cu bine pentru PNL) valul numirii a circa 10.000 de directori interimari.

În Vaslui, de exemplu, un lider de filială al PNL a fost numit director interimar de școală, deși legea interzice așa ceva, iar alți 7 profesori apropiați lui, de la un colegiu cu rezultate dezastruoase la Bacalaureat, au primit funcții de directori în județ.

Barbaria acestei situații este absolut înfricoșătoare. Cum să numești directori interimari niște profesori ai căror elevi nu trec bacalaureatul?!?!”, a scris marți pe Facebook senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie, care a cerut Ministerului Educației să trimită acolo corpul de control pentru a investiga ilegalitățile semnalate.

ADVERTISING

Mai mult, comentariile arată că există mari nereguli în multe alte județe, chiar și în Capitală.

Înțeleg că scandalul ISJ Vaslui a ajuns la dimensiuni apocaliptice.Mai inteleg că domnul Vulpe se baza în numirea sa...

Publicată de Ștefan Pălărie pe Miercuri, 25 august 2021

În alt colț al țării, la Craiova, profesori, părinți și elevi ai Liceului Voltaire au participat la un protest în stradă după ce directoarea a fost demisă.

În perioada în care doamna a fost director, școala noastră a crescut continuu. În fiecare an am avut rezultate remarcabile, suntem o școală europeană, ne aflăm în rețeaua de 25 de licee francofone. Elevii noștri, o parte dintre ei prezenți aici, au avut rezultate deosebite atât la examenul de Bacalaureat, cât și la restul activităților și concursurilor în care s-au implicat. Am dori să aflăm motivele pentru care s-a făcut această schimbare și dacă doamna corespunde conform grilei de evaluare, de ce s-a luat totuși această decizie”, au arătat ei, conform jurnaliștilor de la Ediție specială.

Cert este că toți cei aproape 10.000 de directori interimari numiți acum vor rămâne în funcții până la finalizarea concursurilor organizate de minister, adică până în ianuarie 2022, conform calendarului oficial.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Care sunt mizele, politice sau personale, ale acestei acțiuni de amploare ne explică senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie, inițiator al legii respinse de președintele Iohannis și cel care a anticipat consecințele deciziei prezidențiale, într-o serie de articole publicate pe Spotmedia.ro.

Ștefan Pălărie: Cazul de la Bârlad (Vaslui) e un cocktail Molotov

stefan-palarie
Foto: Facebook / Stefan Pălărie

”Din păcate, se întâmplă exact scenariul de care ne temeam cel mai tare, în absența promulgării inițiativei USRPLUS, pe care am lucrat-o aproape 6 luni și care permitea înlocuirea pixului inspectorului școlar general cu o decizie prin vot secret în cadrul Consiliului de Administrație al unității școlare.

Avem acum o situație în care, ’în baza legii’ (citez din ministrul Educației), inspectoratele au o putere deosebită de a hotărî cine să rămână interimar în această perioadă, după ce circa 10.000 de poziții de directori au fost vacantate (în luna august).

Această putere, însă, ar trebui să vină însoțită și de o maximă responsabilitate. Până la urmă, un inspector având circa 100-300 de unități școlare în județ ar trebui să trateze subiectul cu maximă responsabilitate. Vedem, însă, că nu este așa deloc. Dimpotrivă. Această putere a venit cu o batjocorire a situației din teren.

ADVERTISING

Cazul de la Bârlad (Vaslui) e un cocktail Molotov, format dintr-o ilegalitate (un lider PNL, președinte de organizație locală – PNL Bârlad, ajunge să fie numit director interimar de unitate școlară, încălcându-se astfel Legea Educației), combinată cu această smintită realitate, de a numi ca directori în alte localități 7 profesori dintr-o școală cu o reputație foarte slabă, o ”pepinieră de talente”, cum a numit-o presa locală.

Iar surse apropiate acestui caz ne-au spus că sunt cu toții apropiați ai liderului PNL de mai sus.

Și, cu tristețe spun, nu este singura situație de acest fel.

Sunt nenumărate alte județe în care se petrec astfel de abuzuri, inclusiv așa-zise derogări de la regulament și de la legislație, în așa fel încât să poată fi numiți directori interimari profesori care nu sunt titulari în sistemul de învățământ – altă ilegalitate.

Interimarii fură startul înainte de concurs

Sigur, participarea la concursul pentru ocuparea funcției de director va fi deschisă tuturor și ăsta e un lucru bun.

Metodologia, condițiile sunt asemănătoare cu condițiile concursurilor din 2016, organizate de guvernul tehnocrat (condus de Dacian Cioloș - n.red.) Premisele sunt bune. (....)

Dar să presupunem că s-a realizat o vacantare ca urmare a pensionării unui director și sunt 2-3 candidați noi. Dacă unul dintre ei este cineva care chiar și pentru câteva luni va fi avut experiența de director (ca director interimar), asta e un fel de formă accelerată de pregătire pentru funcție. E ca și când ai în competiție pe cineva care a învățat teoria în facultate cu cineva care a făcut și practică la locul de muncă. Un fel de avantaj de start în concurs.

Pe de altă parte, dacă e să luăm în considerare temerile cele mai întunecate care mi se transmit din rețeaua școlară, odată o persoană ajunsă în funcția de director interimar are pârghiile necesare pentru a descuraja și a demoraliza pe alți contracandidați.

Și atunci persoana respectivă poate să ajungă fie în situația în care să candideze singură (neavând competiție ai șanse mai mari să ocupi postul), fie chiar în situația în care descurajează orice competiție, dar nici nu dorește să candideze, beneficiind în felul acesta de confortul unei prelungiri a numirii interimare, fără să fi avut vreodată o probă autentică prin care să arate că își merită sau nu își merită postul respectiv.

E vorba și despre bani?

În ceea ce privește banii, informațiile privind salarizarea sunt publice. Dacă facem comparație cu salariul unui debutant, sunt cam 1.000-1.500 de lei în plus pentru un post de director, dar pentru un titular, cu gradație de merit, cu 15-20 de ani vechime, salariul e cam același.

Însă profesorii spun că nu e atractiv să fii director, pentru că ai o responsabilitate uriașă – situația a sute de elevi, multă bătaie de cap. Dacă ești un director pasionat, vii primul și pleci ultimul.

Unele cadre didactice preferă să facă meditații și să obțină mai mult de 1.000 de lei în plus pe lună, decât să își petreacă atât de mult timp la școală.

În plus, directorii au 24-25 de zile de concediu, în timp ce profesorii beneficiază de toată vacanța.

Pentru ce se dă, de fapt, bătălia în școli

Eu cred că discutăm despre două categorii. Există oameni cu dăruire, cu chemare, care chiar doresc să facă treabă, să joace un rol de impact în comunitate. Sunt cei care spun ’M-am săturat!’.

Iar eu fac apel la ei să ia în serios acest concurs, să își asume această provocare de a candida.

Dar mai este și o a doua categorie de oameni atrași de această funcție, din păcate, nu pentru impactul social și pentru rol, ci pentru funcție și putere.

Iar aici discutăm din nou despre un scenariu întunecat, al unora care pot ajunge cu ușurință într-o formă de cârdașie cu autoritățile publice locale – ajung să semneze avize sau recepția unor lucrări, investiții și amenajări inexistente de fapt.

Ajung să aibă dorința să facă parte din așa ceva pe o filieră de partid sau pe o filieră în care au niște avantaje financiare necuvenite, ilegale și ilicite”.

Citește și seria anterioară de articole pe tema numirii directorilor interimari de școli:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇