Merkel s-a dus la Moscova. Face o ultimă încercare cu Putin, din poziţia de cancelar

Merkel s-a dus la Moscova. Face o ultimă încercare cu Putin, din poziţia de cancelar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cancelarul german Angela Merkel efectuează vineri o vizită la Moscova, unde va discuta cu președintele Vladimir Putin.

Întâlnirea are loc într-un context delicat, când relațiile dintre cele două țări sunt extrem de tensionate.

Momentul ales pentru această ultimă întâlnire din poziții de leadership politic nu este întâmplător. Astăzi, pe 20 august, se împlinește exact un an de când opozantul Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Amintim că Navalnîi a fost transportat de urgență în Germania și a fost tratat la Berlin, medicii și experții nemți stabilind că este vorba de expunere la noviciock.

ADVERTISING

Este de așteptat ca printre subiectele discutate, pe lângă otrăvirea și încarcerarea lui Alexei Navalnîi, să fie agresiunile din Ucraina, Nord Stream 2, criza din Afganistan, dar și problema Belarusului, unde protejatul lui Putin, Alexandr Lukașenko, a creat un coridor pentru migranți spre Uniunea Europeană, potrivit EuroNews.

Întâlnirea vine pe finalul mandatului Angelei Merkel, analiștii considerând că acesta e un ultimul efort al ei de a găsi soluții la marile probleme de pe agenda internațioală.

ADVERTISING

O relație îndelungată, bazată pe respect reciproc

Merkel, în vârstă de 67 de ani, vorbește fluent limba rusă. Iar Putin a fost detașat, ca agent KGB, în Germania de Est.

În ciuda pozițiilor de foarte multe ori diametral opuse, Putin și Merkel au reușit de-a lungul timpului să mențină comunicarea deschisă, chiar dacă relația s-a mai deteriorat după anexarea Crimeii în 2014.

Merkel e cea care a meținut mereu canalul deschis, considerând că doar prin comunicare continuă pot fi rezolvate diferendele.

Dr. Stefan Meister, analist politic în cadrul Consiliului German pentru Relații Externe, spune că între Putin și Merkel a existat mereu un respect reciproc.

ADVERTISING

El povestește că momentul în care ea a câștigat respectul liderului rus a fost în 2007. Merkel era doar de aproximativ doi ani cancelar și a fost invitată la reședința lui Putin de la Marea Neagră, la Sochi.

Era cunoscută frica sa de câini și, de cum a intrat, a fost întâmpinată de Cony, labradorul lui Putin. Ăsta, consideră Meister, a fost testul lui Putin pentru Merkel și ea l-a trecut cu brio.

Ruptura dintre cei doi a fost în momentul conflictului Rusia-Ucraina și Meister spune că a fost o dezamăgire profundă pentru Merkel.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇