Decizia Germaniei de a finaliza proiectul Nord Stream 2, pecetluită cu ocazia întâlnirii de la mijlocul lunii iulie dintre Angela Merkel și Joe Biden, a stârnit o serie de controverse, dar pentru istorici nu reprezintă o surpriză.
Președintele american nu a mai impus sancțiuni pentru a bloca proiectul, apreciind că este ”prea târziu” și mizează pe cooperarea cu Germania și aplicarea de sancțiuni în cazul în care Moscova „va utiliza energia drept o armă”.
Istoria se repetă, notează Politico, într-o analiză aprofundată a politicii energetice a Germaniei.
Înapoi în 2005
În septembrie 2005, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor din Germania, cancelarul german semna un acord istoric de construcție a unei conducte de gaze sub Marea Baltică, proiect care ar urma să întărească influența Rusiei în domeniul securității energetice ale Europei.
Pe atunci, cancelarul german Gerhard Schröder - aflat pe punctul de a pierde puterea în fața Angelei Merkel- a găzduit o ceremonie alături de președintele rus Vladimir Putin în Berlin, pentru a sărbători punerea pe hârtie a proiectului unei conducte de gaze ce urma să poarte numele Nord Stream.
Istoria se repetă
Putin nu s-a aflat personal la Berlin săptămâna trecută pentru a sărbători înțelegerea dintre Merkel și președintele american Joe Biden care permite dezvoltarea pe mai departe a proiectului Nord Stream 2. Dar, având în vedere că Rusia este principalul beneficiar al înțelegerii, e ca și când ar fi fost acolo.
Merkel l-a sunat, totuși, pe Putin.
”Președintele rus a lăudat loialitatea de neclintit a părții germane cu privire la finalizarea acestui proiect pur comercial menit să întărească securitatea energetică a Germaniei”, se arată într-o declarație oficială de la Kremlin.
Deși proiectul de gazoduct, aflat foarte aproape de final, încă se confruntă cu opoziție în congresul american și în cea mai mare parte a Europei, înțelegerea politică dintre Merkel și Biden dă un avânt uriaș proiectului către finalizare.
Ca și gazoductul inițial Nord Stream - finalizat în 2011 - Nord Stream 2 va furniza gaze printr-o conductă de aproximativ 1.200 de kilometri sub Marea Baltică, care începe din Sankt Petersburg și se termină în nordul Germaniei.
Cu o capacitate anuală combinată de 110 miliarde de metri cubi de gaz, cele două conducte vor permite Rusiei să ocolească rutele terestre care străbat Ucraina, coborând cu mult limitele pe care le avea Moscova pentru a interveni în regiune, spun criticii, așa cum a fost anexarea Crimeei și războiul dus în estul țării.
Un lucru e sigur: proiectul va mări dependența Germaniei și Europei de gazul rusesc.
Argumentele Berlinului
Berlinul a respins ani de zile teoria, susținând că nu contează dacă gazul rusesc ajunge în Germania prin Ucraina sau pe sub Marea Baltică.
În plus, diferența dintre conductele Nord Stream și infrastructura deja existentă care trece prin Ucraina, care o capacitate teoretică de 160 de miliarde de metri cubi este cam ca diferența dintre cablul de fibră optică și cel din cupru. După cinci decenii de utilizare, conductele ucrainene sunt atât de avariate încât ar necesita investiții de aproximativ 6 miliarde de euro.
Prin comparație, conductele Nord Stream, ale căror costuri de producție se ridică la 17,5 miliarde de euro, folosesc tehnologii de ultimă oră.
Iar cu o simplă rotire de robinet, compania rusă de stat Gazprom poate trimite gaze Germaniei fără prea multă bătaie de cap. (Gazprom s-a obligat să plătească Ucrainei taxe de tranzit, care s-au ridicat la valoarea de aproape 2 miliarde de dolari. Iar contractul se încheie în 2024).
Epopeea resurselor energetice
Industra germană, aflată în nevoie disperată de surse de energie ieftină, este extrem de mulțumită de noua înțelegere.
Anul viitor Germania urmează să-și închidă ultimul reactor nuclear și plănuiește să interzică electricitatea bazată pe cărbune până în 2038. Deși proporția de energie regenerabilă în mixul energetic al Germaniei se află în creștere, încă nu a atins să reprezinte nici măcar 50% din totalul consumului de energie.
Iar asta înseamnă că nemții au nevoie de o cantitate însemnată de gaze naturale - care poluează mai puțin decât cărbunele - pentru a acoperi această lipsă. Și tot cu gaz se încălzesc și 45% din gospodăriile din Germania.
În plus, Țările de Jos, care furnizează acum Germaniei aproximativ 30% din necesarul de gaze, plănuiesc să încheie extracția din 2030, ceea ce face Nord Stream și mai important pentru nemți.
Criticii proiectului subliniază că sunt o mulțime de alte moduri în care Germania ar putea să-și procure gazul, fie prin rute deja existente prin Ucraina, ori prin Belarus sau Polonia. Ei reamintesc că există și varianta sudică, via Turcia. Sau din vest, sub formă de gaz natural lichefiat, transmis pe cale navală de americani.
Dar în ochii Germaniei, niciuna dintre aceste opțiuni nu promite simplitatea și siguranța pe care o oferă Nord Stream.
Germania, gata să sacrifice Ucraina și relațiile internaționale pentru gaz
Așadar, e dispusă Germania să vândă Ucraina și să își strice relațiile cu principalii aliați pentru a-și asigura accesul la gaze ieftine? Într-un cuvânt, da.
Întrebarea este ”de ce?”
S-a scris mult despre atracția misterioasă pe care o exercită Rusia asupra elitelor germane, așa numiții ”Russlandversteher” sau ”Simpatizanții Rusiei”. Dar când vine vorba despre Schröder și Merkel, e vorba de mai mult decât atât.
La câteva săptămâni după ce a părăsit cancelaria germană în 2005, Schröder și-a sacrificat reputația acceptând să intre în serviciul lui Putin, asigurându-și o retragere confortabilă.
Deși Polonia și Ucraina au protestat la momentul înțelegerii, nu au reușit să impresioneze pe nimeni. În 2005, încă, multe din țările vestice il vedeau pe Putin ca pe un potențial partener. Nu apucase încă să să acuze SUA că încearcă să intimideze Rusia cu NATO și abia după câțiva ani urma să declanșeze războiul în Georgia și să anexeze Crimeea.
În Germania, Nord Stream nu părea deloc controversat. Perspectiva deciziei lui Schröder de a intra în slujba lui Putin la doar câteva săptămâni după ce a eliberat funcția de cancelar a ridicat câteva sprâncene, dar Rusia nu era privită ca o amenințare. Doar decenii de-a rândul, în timpul războiului rece, Germania a cumpărat gaz rusesc (adesea în ciuda opoziției SUA). Și oricum războiul rece se încheiase de mult.
Dar motivația lui Merkel de a susține Nord Stream este mai complicată și necesită o întoarcere în timp, în 2011.
În acel an, ca urmare a dezastrului nuclear de Fukushima, Merkel a decis să anuleze hotărârea de a prelungi viața reactoarelor nucleare ale Germaniei. Germania se afla în plină tranziție la energie regenerabilă, și mulți experți au argumentat că țara ar mai fi avut nevoie o vreme de energia nucleară până reușea să se mobilizeze cu energia eoliană și solară.
Dar germanii au fost atât de șocați de Fukushima, încât Merkel a decis rapid să treacă înapoi la planurile din 2000 ale Verzilor și ale lui Schröder de a închide ultimul reactor nuclear în 2022. La vremea aceea, energia nucleară reprezenta o cincime din producția energetică a Germania.
Această decizie din scurt a condus la o situație despre care chiar Merkel avertiza în urmă cu un deceniu: industria s-a confruntat cu o lipsă a opțiunilor de alimentare cu energie.
Astfel, cu energia nucleară aproape de final și o scumpire a cărbunelui, costurile cu energia la nivel de industrie au ajuns astfel la cel mai mare nivel din istorie.
”Electricitatea trebuie să fie mai ieftină în germania dacă vrem să fim competitivi la nivel internațional”, a susținut ministrul de finanțe german Olaf Scholtz într-un discurs luna trecută.
Și aici intervine Nord Stream.
Merkel și Putin nu au avut niciodată o relație bună, dimpotrivă, au existat chiar conflicte ”pe față” între cei doi lideri politici cauzate în principal de agresiunile Rusiei. Dar Merkel știe că gazul rusesc este esențial pentru necesitățile energetice ale Germaniei.
Într-adevăr, singura explicație credibilă pentru decizia de a pune proiectul cu Rusia deasupra relațiilor cu Washington-ul este faptul că îl consideră de o importanță strategică vitală.
Iar dacă Putin are de câștigat din decizia nemților, asta e.
Săptămâna trecută, Merkel a fost întrebată de un jurnalist dacă regretă decizia de a retrage energia nucleară de pe piață. Cancelarul a insistat că nu are regrete, dar a recunoscut că există consecințe: Germania va fi nevoită să se bazeze din ce în ce mai mult pe gaze în viitorul apropiat.
”Nu putem - așa cum au cerut unii - să renunțăm la energia nucleară, la cărbune și apoi să renunțăm rapid și la gaze. E imposibil”, a spus Merkel.
Nici Putin nu putea s-o spună mai bine.
Citește și:
