Știați că există și ecosexuali? Sunt persoanele care se căsătoresc cu natura, în diversele ei forme.
Mișcarea a fost inițiată de două femei care au deja la activ câteva nunți și colindă pământul în lung și lat oficiind astfel de uniuni. Cele două vor să salveze planeta tratând-o ca pe o iubită.
Este vorba despre Annie Sprinkle și Beth Stephens, care în 2008 s-au căsătorit cu Pământul. La prima lor nuntă, au avut sute de invitați, iar când cele două au jurat iubire Pământului, și-au rugat oaspeții să facă același lucru.
De aici a pornit întreaga poveste cu „nunțile verzi”.
De la prima lor uniune - cea civilă, parteneriatul domestic - cele două artiste s-au mai măritat cu cerul, luna, zăpada sau soarele.
Au început să facă ceremonii în toată lumea, care adună sute de invitați. Cele două s-au măritat până și cu Marea Adriatică.
„Încercăm să schimbăm modul în care oamenii văd Pământul. În loc să-l vedem ca pe o resursă, vrem ca planeta să fie văzută ca o sursă a plăcerii în viață și sănătate. Toate sunt interconectate”, au transmis cele două, într-o declarație comună, citată de CNN.
Angajamentul celor fouă față de planetă, să o trateze ca pe o iubită (mai degrabă decât ca pe o mamă), înseamnă că sunt „îndrăgostite nebunește, cu pasiune și cu înverșunare” de planeta noastră.
„Îmbrățișăm fără rușine copacii, masăm pământul cu tălpile noastre și vorbim erotic cu plantele. Facem dragoste cu Pământul prin simțurile noastre”, susțin cele două.
„Dragostea pe care ne-o purtăm una alteia s-a transformat în dragoste față de comunitate, iar apoi în dragoste față de mediul înconjurător”, a povestit și Sprinkle.
Puteți citi întreaga lor poveste de dragoste aici.
Iată manifestul celor două:
Citește și:
- Nu suntem prea săraci ca să fim ”verzi”, dar avem nevoie de politicieni responsabili. Marea șansă pe care ne-a dat-o pandemia, în pragul apocalipsei climatice
- Ce înseamnă avertismentele ONU pentru Europa: Incendii, inundații, secetă și plaje înghițite de ape
- Planeta arde în incendii de vegetație. Fenomenul era chiar benefic, dar ceva i-a schimbat cursul natural
- Am adus planeta în pragul colapsului. Momentul pentru acțiune e acum și fără China lupta e pierdută