Patronul celor de la CFR Cluj i-a decis viitorul lui Marius Șumudică

Patronul celor de la CFR Cluj i-a decis viitorul lui Marius Șumudică

Cei de la CFR Cluj au luat o decizie în ceea ce privește păstrarea sau nu pe banca tehnică a lui Marius Șumudică, omul care se luptă acum pentru calificarea în grupele Europa League.

În campionat lucrurile stau perfect pentru clujeni. Sunt lideri cu 5 victorii din tot atâtea posibile. În cupele europene, CFR a fost eliminată de Young Boys Berna în turul III preliminar al Champions League, iar săptămâna viitoare urmează prima manșă cu Steaua Roșie Belgrad din barajul pentru grupele UEL.

INTERVIU | Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj: „Merg până în pânzele albe pentru jucători și club!”

Patronul Neluțu Varga a avut o discuție decisivă cu președintele Marian Copilu în ceea ce privește viitorul lui Șumudică, mai ales dacă CFR nu intră nici în grupele Europa League și rămâne doar în Conference.

ADVERTISING

Astfel, nici dacă acesta va rata intrarea în grupele Europa League, el nu va părăsi clubul ardelean, după cum anunță cotidianul ProSport.

Antrenorul va fi păstrat cel puțin până în iarnă, când urmează să se ia o decizie în funcție și de șansele calificariii în primăvara europeană Conference League.

Prima manșă între Steaua Roșie și CFR Cluj are loc marți de la ora 22, meci LIVE pe SpotMedia.ro.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

A murit Gerd Muller

Gest minunat făcut de Naomi Osaka după cutremurul devastator din Haiti

ADVERTISING

Afganistan: Ministrul de Interne anunţă un transfer paşnic al puterii, fără atacuri asupra capitalei. Apelul președintelui

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!