Galatasaray este hotărâtă să mai aducă un român după transferul lui Alexandru Cicâldău de la Craiova pentru 6,5 milioane de euro și acum dorește să spargă banca pentru Ianis Hagi.
Presa turcă anunță faptul că la 25 de ani de când tatăl lui evolua și el pentru Galata, echipa Cim Bom dorește să dea lovitura și să îl aducă și pe băiatul acestuia în Turcia, de la Rangers.
Mijlocașul ofensiv de 22 de ani este în atenția celor de la Galata, iar clubul turc a făcut inițial o ofertă de 4 milioane de euro, refuzată de scoțieni. Aceștia cer în schimbul românului suma de 11 milioane, iar în curând va avea loc o întrevedere între reprezentanții conducerii celor două cluburi, scrie gsgazete.com.
Galata l-a dorit și în iunie pe fiul Regelui Gică Hagi, iar în luna mai s-a scris tot din Turcia și despre un interes al fostei campioane Istanbul BB.
Ianis Hagi tocmai a marcat pentru Rangers în meciul de Cupa Ligii cu Dunfermline, scor 5-0, unde a oferit și o pasă de gol.
Gruparea scoțiană a fost eliminată din Champions League de suedezii de la Malmo și va evolua în play-off-ul pentru grupele Europa League în fața armenilor de la Alashkert.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Ofertă importantă de la un nume mare din Serie A pentru Valentin Mihăilă de la Parma
Record absolut de căldură în Spania: Peste 47 de grade Celsius
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.