Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit în Turcia: Toți cei aflați la bord au murit (Foto &Video)

Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit în Turcia: Toți cei aflați la bord au murit (Foto &Video)

Un avion pentru stingerea incendiilor, închiriat din Rusia, s-a prăbuşit, sâmbătă, într-o zonă montană din sudul Turciei, informează presa turcă, potrivit AP.

Agenţia Anadolu notează că avionul fusese închiriat de Direcţia Generală a Pădurilor.

Echipe de salvatori au fost trimise în zona în care s-a prăbuşit aparatul de zbor, în Kahramanmaraş.

În avionul Beriev BE-200 se aflau cinci ruşi şi trei turci. Toate cele opt persoane aflate la bord au murit, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit AP.

ADVERTISING

Potrivit agenţiei DHA, avionul s-a prăbuşit în timp ce participa la stingerea unui incendiu de pădure în regiunea Bertiz. Cauza prăbuşirii încă nu a fost stabilită.

Guvernatorul din Kahramanmaraş, Omer Faruk Coşkun, a declarat că în zonă a izbucnit un incendiu după ce copacii au fost loviţi de un fulger.

“Am trimis un avion în zonă, dar am pierdut legătura cu avionul în urmă cu ceva timp şi aparatul s-a prăbuşit. Am trimis mai multe unităţi în zona în care s-a prăbuşit avionul”, a explicat guvernatorul.

ADVERTISING

Sudul Turciei este afectat de luna trecută de incendii devastatoare, în special provinciile Mugla şi Antalya, iar opt persoane au murit.

De asemenea, Turcia este lovită și de inundații. 44 de persoane au murit și alte câteva zeci sunt date dispărute.

Află mai multe despre incendiile și inundațiile din Turcia:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇