13 ani de la cel mai negru moment din cariera Martinei Hingis

13 ani de la cel mai negru moment din cariera Martinei Hingis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La ediția din 2007 a turneului de la Wimbledon, marea campioana Martina Hingis a fost testată pozitiv pentru consum de cocaină.

Pe atunci, Martina Hingis avea 27 de ani, dar era măcinată deja de accidentări. Ratase Roland Garros din cauza problemelor medicale, iar la Wimbledon a intrat cu probleme la șold. Ea a fost eliminată în turul 3 de americanca Laura Granville, dar vestea neașteptată a venit abia după încheierea turneului: Martina Hingis a fost testată pozitiv pentru consum de cocaină!

Elvețianca nu a fost niciodată de acord cu rezultatul testului, susținând că nu s-a drogat. "Sunt frustrată și supărată pentru că eu cred că sunt 100% nevinovată", a afirmat Martina Hingis.

ADVERTISING

Elvețianca a anunțat, totuși, în același timp, că se retrage din tenis deoarece nu dorește să își petreacă timpul pentru a demonta acuzațiile de dopaj.

La începutul anului 2008, ITF a anunțat însă că Hingis a fost suspendată 2 ani pentru consum de cocaină.

Aceasta era însă a doua retragere din cariera Martinei Hingis, după cea de la 22 de ani, când a spus stop tenisului din cauza problemelor la glezne.

Ea a revenit în circuit în 2005, a ajuns pe locul 6 în lume, dar apoi s-a retras la finalul anului 2007, după scandalul de dopaj.

ADVERTISING

Ulterior, Martina Hingis a revenit în competițiile oficiale în 2013 și a avut rezultate foarte bune în proba de dublu. La finalul anului 2017 s-a retras din nou, dar acum este pregătită de o nouă aventură în tenis.

În întreaga carieră, Hingis a câștigat cinci titluri de Grand Slam la simplu și 14 la dublu.

Citește și alte articole interesante de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe SpotMedia.ro

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇