Viktor Orban deplânge că a devenit ''oaia neagră a UE'' şi crede că Joe Biden a jignit poporul ungar

Viktor Orban deplânge că a devenit ''oaia neagră a UE'' şi crede că Joe Biden a jignit poporul ungar

Schimbările politice din SUA şi Israel au însemnat pentru Ungaria pierderea unor aliaţi conservatori, a declarat premierul ungar Viktor Orban, care consideră că a devenit ”oaia neagră” a UE pentru că se opune unei societăţi de tip ”post-creştin şi post-naţional” şi apreciază ca pe o insultă la adresa poporului ungar includerea Ungariei de către preşedintele american Joe Biden în rândul ”regimurilor totalitare”.

Prin respingerea migraţiei, Ungaria s-a împotrivit majorităţii statelor Uniunii Europene, care ”au decis să deschidă un nou capitol în istoria lor, pe care ele îl numesc noua societate”, un nou regim ”post-creştin şi post-naţional” bazat pe existenţa mai multor comunităţi, a remarcat Viktor Orban în interviul acordat jurnalistului Tucker Carlson, gazdă de talk-show-uri politice la Fox News, consemnează vineri agenţia MTI.

ADVERTISING

'Nu avem cum să ştim dacă rezultatul acestuia va fi bun sau rău, dar cred că este foarte riscant (…) Fiecare naţiune are dreptul să-şi asume riscul sau să-l respingă. Noi, ungurii, am decis să nu riscăm'', iar această decizie a fost cauza ''atacurilor dure'' împotriva Ungariei şi ''de aceea reputaţia mea (în UE) este foarte rea (…) Sunt tratat ca oaia neagră a UE'', explică premierul ungar.

Referindu-se la declaraţia din octombrie anul trecut în care preşedintele american Joe Biden a calificat Ungaria (şi Polonia) drept ''regimuri totalitare'', Viktor Orban o consideră o ''insultă personală la adresa poporului ungar (…), dar, cum el este preşedintele Statelor Unite, noi trebuie să fim decenţi, respectuoşi şi să spunem clar că ceea ce face el este jignitor''.

ADVERTISING

Relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi SUA sunt ''în esenţă foarte bune'', mai ales în domeniul apărării, în cel economic şi comercial, ''aşadar totul este bine, cu excepţia politicii atunci când liberalii sunt la guvernare la Washington'', a rezumat Viktor Orban.

El a admis că în urma recentelor schimbări politice din SUA şi Israel a pierdut ''doi susţinători majori ai conservatorismului creştin ungar''. ''Adversarii (lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu n.red) au venit la putere, ceea ce este o circumstanţă complet nouă pentru Ungaria'', constată Viktor Orban.

ADVERTISING

Vorbind despre potenţiale interferenţe în alegerile legislative care vor avea loc în Ungaria în primăvara anului viitor, el a susţinut că este pregătit pentru astfel de situaţii. ''Desigur, stânga internaţională va face totul pentru a schimba guvernul în Ungaria. Suntem pregătiţi pentru asta'', asigură premierul ungar.

Află mai multe despre pozițiile controversate exprimate recent de Viktor Orban:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇