Universitatea chineză care l-ar putea costa pe Viktor Orban puterea

Universitatea chineză care l-ar putea costa pe Viktor Orban puterea

Ungaria e zguduită în această perioadă de un nou scandal intern, după ce premierul Viktor Orban a anunțat un plan controversat de a găzdui la Budapesta o filială a unei prestigioase universități chineze.

Proiectul a aprins Opoziția din Ungaria, politicienii acuzând că, pe lângă direcția periculoasă în care anti-europeanul Orban conduce țara, o mai face și pe banii cetățenilor, potrivit CNN.

Asta pentru că ridicarea și operaționalizarea filialei Universității Fudan ar urma să fie susținută de la bugetul de stat. Opoziția atrage atenția că maghiarii vor suporta costuri uriașe în numele colaborării cu Partidul Comunist Chinez. În plus, universitatea ar urma să fie construită pe un teren unde trebuiau să fie ridicate cămine, care să ofere cazare ieftină pentru 10.000 de studenți maghiari.

ADVERTISING

Luna trecută, mii de protestatari au mărșăluit în zona respectivă, scandând sloganuri precum ”trădare” sau ”bani ungurești pentru universități ungurești”.

Iar furia a crescut după ce jurnaliștii de investigații de la Direkt36 au publicat documente care arată că proiectul ar urma să coste 1,5 miliarde de euro, mai mult decât alocarea bugetară pentru întreg sistemul de educație din Ungaria.

Opoziția vrea să-l dea jos pe Orban cu armele sale

Însă nu sunt primele proteste care îl vizează pe Orban din cauza măsurilor controversate, ați putea spune. Până acum, puterea lui nu a fost știrbită nici când a atacat UE, nici când a încălcat drepturile minorităților sexuale, nici când a închis ușa migranților sau când a suprimat libertatea presei.

ADVERTISING

De ce ar fi acum situația diferită? Ei bine, de data aceasta proiectul îi deranjează și pe cei care susțin retorica populistă și naționalistă a lui Orban. Și asta ar putea să coste Fidesz la alegerile parlamentare de anul viitor.

Orban și-a câștigat susținerea promovând valorile ”tradiționale”, iar acum Opoziția îi întoarce exact aceeași monedă, arătând că Orban a pozat până acum drept marele apărător al suveranității naționale în fața SUA, în fața Bruxelles-ului sau a Berlinului doar ca să deschisă larg porțile pentru China.

”Acest lucru va fi greu de explicat votanților. Imaginea Chinei în Europa centrală și de est nu este cea mai favorabilă și asta este ușor exploatat de Opoziție”, explică pentru CNN Peter Kreko, director al Political Capital, un think tank din Budapesta.

ADVERTISING

Iar semnul că strategia ar putea da roade este faptul că șase partide de opoziție au lăsat deoparte neînțelegerile și se aliază pentru alegerile parlamentare din 2022.

Această coaliție include partidul verde Dialog pentru Ungaria, condus de primarul Budapestei, Gergely Karácsony, fostul partid de extremă dreapta Jobbik, dar și tânărul partid de centru Momentum. Încă nu a fost anunțat premierul pe care îl propune coaliția, dar Karácsony e considerat cu cele mai mari șanse.

Și există un semn și că Orban se teme că planul Opoziției ar putea da roade. Momentul în care Parlamentul, controlat de Fidesz, a trecut legea prin care terenul e donat fundației care se ocupă de proiectul universității a fost foarte bine ales. A fost exact aceeași zi în care a fost trecută legislația anti-LGBTQ, tocmai pentru a fi trecut ușor cu vederea.

Orban crede cu adevărat că Vestul e în declin și că Estul e viitorul

Liderii Opoziției deja i-au trimis o scrisoare oficială președintelui Chinei Xi Jinping la sfârșitul lui iunie, în care îl anunțau că, dacă vor câștiga alegerile de la anul, vor opri proiectul universitar, dar și un altul în care China e implicată, ce presupune construcția unei căi ferate care să lege Budapesta de Belgrad.

Pentru proiectul feroviar, Orban s-a înțeles cu China pe un împrumut pe 20 de ani de 1,9 miliarde de dolari și construcția ar urma să fie făcută de un consorțiu de firme chineze și ungare.

Însă și acest proiect e la fel de contestat ca și cel universitar și nu face decât să arate că Orban permite Chinei să câștige influență.

”Cred că Orban crede cu adevărat că Vestul e în declin și că Estul e viitorul. Și dacă trebuie să parieze pe cine vor fi liderii viitorului, e mai sigur să meargă pe mâna Chinei decât pe a SUA”, explică Peter Kreko.

Până acum, această politică a lui Orban a adus rezultate destul de slabe din punct de vedere economic. Dar la nivel politic lucrurile au fost mult mai vizibile. Ungaria a fost singura țară care a blocat rezoluția UE prin care China era condamnată pentru violențele și politicile din Hong Kong. Și a fost prima țară europeană care a aprobat vaccinurile anti-COVID chinezești.

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇