Iranul răspunde României: Ambasadorul român la Teheran a fost convocat la MAE iranian

Iranul răspunde României: Ambasadorul român la Teheran a fost convocat la MAE iranian

Ministerul de Externe iranian i-a convocat luni pe ambasadorul României şi pe însărcinatul cu afaceri al Regatului Unit pentru a le transmite un protest în urma acuzaţiilor formulate de aceste ţări cu privire la atacul comis joi asupra unui petrolier în Marea Arabiei, în urma căruia şi-au pierdut viaţa doi membri ai echipajului navei, un român şi un britanic.

Iranul a decis aceste convocări ca măsură de reciprocitate, după ce ambasadorii săi la Londra şi Bucureşti au fost la rândul lor convocaţi de ministerele de externe britanic şi român, relatează agenţia EFE.

ADVERTISING

''Aceste comentarii, făcute într-o manieră pripită şi fără furnizarea niciunei probe sau evidenţe, sunt respinse şi condamnate energic'', se arată într-o notă a MAE iranian, cu referire la acuzaţiile formulate la adresa Teheranului.

Politica Republicii Islamice Iran este ''să se apere şi să dea un răspuns decisiv, oportun şi adecvat oricărui act de aventurism'', adaugă MAE iranian.

Iranul, acuzat de atac. Neagă acuzațiile

Israelul, SUA, Regatul Unit şi România au acuzat guvernul iranian că se află în spatele atacului comis cu o dronă asupra petrolierului Mercer Street - deţinut de filiala britanică a companiei Zodiac Maritime care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer - şi au evocat discuţii cu partenerii lor pentru un răspuns concertat.

ADVERTISING

În replică, guvernul de la Teheran a negat orice implicare în acest incident şi a susţinut că ''unele ţări au intenţia să creeze insecuritate şi haos pe scena internaţională prin orchestrarea unor astfel de măsuri''.

Ambasadorul Iranului, convocat de MAE român 

MAE român a informat luni, într-un comunicat de presă, că "având în vedere elementele prezentate de partenerii internaţionali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat şi, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, alături de partenerii săi internaţionali, pentru un răspuns adecvat".

ADVERTISING

Ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti a fost convocat de urgenţă la MAE român în acest scop, a anunţat MAE.

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇