Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat luni, pe 2 august, desființarea a încă 2 companii municipale. Niciuna nu lasă în urmă ceva semnificativ, în afara unor pierderi de zeci de milioane de lei, din banii bucureștenilor.
În plus, va intra în insolvență o altă companie municipală, cu care nici instituțiile din subordinea Gabrielei Firea n-au vrut să lucreze.
Cu mare întârziere, după 9 luni de mandat al lui Nicușor Dan și al coaliției PNL – USR PLUS, holdigul înființat de Firea începe să se prăbușească.
Cimitire București SA este prima dintre companiile municipale pentru a căror dizolvare a votat Consiliul General luni, pe 2 august.
Din totalul consilierilor prezenți la ședință, 34 au votat pentru dizolvare, 5 au votat împotrivă, iar 12 s-au abținut.
Potrivit documentației care însoțește proiectul de hotărâre aflat pe masa consilierilor, această companie municipală e absolut inutilă și n-a făcut decât să toace banii bucureștenilor.
Mai exact, în 2018, compania municipală a primit delegare a serviciului public privind cimitirele și crematoriile umane pentru o perioadă de 5 ani. Or, asta însemna că trebuia să fie singura care execută lucrări și prestează servicii în acest domeniu.
Cu toate astea – se mai arată în documentația citată– compania municipală nu și-a făcut treaba în calitate de operator căruia i s-a delegat serviciul public.
În schimb, responsabilă cu toate treburile a rămas tot Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) din subordinea PMB. Adică tocmai acea administrație căreia compania municipală ar fi trebuit să-i preia sarcinile!
Iar ACCU „a subcontractat în mod discreționar părți de lucrări către Compania Municipală Cimitire București (CMCB), încheind 23 de contracte de prestari servicii cu aceasta, la prețuri stabilite arbitrar”, se arată în documentația care însoțește proiectul de desființare a companiei municipale.
Salarii din bani publici au plătit atât Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), cât și Compania Municipală Cimitire București (CMCB).
Sper exemplu, în 2020, ACCU a avut cheltuieli de personal de 21.329.000 de lei. În paralel, însă, compania municipală a avut și ea fond de salarii de 8.049.052 de lei.
Per total, de la momentul înființării, Compania Municipală Cimitire București (CMCB) SA a acumulat pierderi de 19.837.846 de lei.
În plus, parte dintre totalul de 50 de milioane ”aport în numerar din fonduri publice (primit de compania municipală – n.red.) a fost utilizată în alte condiții decât cele de economicitate, eficacitate și eficiență”, se mai arată în documentația pusă la dispoziția Consiliului General.
Nu în ultimul rând, pe 13 mai, primarul general Nicușor Dan a anunțat că a făcut o plângere la DNA în care a denunțat o schemă infracțională legată de modul în care au fost administrate cimitirele și care a adus un prejudiciu de milioane de euro Primăriei Capitalei.
Tehnologia Informației SA nu se va mai ocupa nici măcar de semafoare, ci se va desființa
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de luni, 2 august, s-a aflat și un proiect de dizolvare a Companiei Municipale Tehnologia Informației SA.
34 de consilieri generali au votat pentru dizolvare, 4 au fost împotrivă, iar 13 s-au abținut.
Această companie a fost înființată pentru a crea infrastructură informatică pentru administrația locală.
Până la urmă, a creat site-uri pentru celelalte companii, a asigurat găzduirea lor online și servicii privind prelucrarea datelor personale.
În 2020, surse din administrația Firea au explicat pentru Spotmedia.ro că, de fapt, compania nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Dar că, pentru a nu o desființa, ea va fi absorbită de Compania Municipală de Managementul Traficului (care se ocupă cu mentenanța sistemelor de semaforizare și cu extinderea semaforizării inteligente din București - n.red.).
În cele din urmă, însă, majoritatea USR PLUS - PNL din cadrul Consiliului General a decis să desființeze compania.
Societatea - care la începutul acestui an avea 47 de angajați - a rămas fără bani. De fapt, are datorii care depășesc cu peste 1,7 milioane de lei valoarea activelor și nicio perspectivă să plătească.
Mai ales că, la finele anului trecut, Nicușor Dan a anunțat că va și imputa companiei municipale suma de 217.500 de lei (plus TVA) pentru că nu și-a îndeplinit îndatoririle legate de mentenanța acoperișului retractabil al Arenei Naționale.
Pază și Securitate intră în insolvență. Nici măcar instituțiile subordonate Gabrielei Firea n-au vrut să lucreze cu ea
De la aproape 900 de salariați, câți avea la finele lui 2019, Compania Municipală Pază și Securitate SA rămăsese, la începutul lunii iunie 2021, cu numai 248 de angajați.
Mai avea 6.113.866 de lei în conturi și datorii la ANAF de 17.045.998 lei, potrivit documentației care însoțește proiectul prin care Consiliul General va aproba intrarea în insolvență a companiei.
A raportat pierdere în fiecare an, de la înființare. Mai exact, această societate a pierdut: 548.614 lei (în 2017), 6.730.841 lei (în 2018), 5.342.276 lei (în 2019) și 5.127.109 lei (în 2020).
Într-un raport din 2019 al Consiliului de Administrație (CA) al companiei municipale se arată că aceasta a încercat să obțină un contract de pază la Teatrul Constantin Tănase, care se află în subordinea PMB.
Dar teatrul a refuzat oferta companiei municipale, în favoarea alteia cu preț mai mic.
Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) a fost - pentru o bună perioadă de timp - principalul client al CM Pază și Securitate. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre salariații companiei municipale păzeau marile parcuri ale Capitalei.
În noiembrie 2020, însă, contractul companiei municipale cu ALPAB a expirat și n-a mai fost reînnoit.
Proiectul de intrare în insolvență a companiei municipale a fost adoptat de Consiliul Genral cu 31 de voturi pentru, 6 împotrivă și 15 abțineri.
Ce se întâmplă cu celelalte companii municipale
Compania Municipală Termoenergetica SA (care gestionează sistemul de distribuție a agentului termic, în București) și Energetica Servicii SA (care repară rețeaua de termoficare) își continuă activitatea.
De asemenea, lucrează în continuare Compania Municipală de Iluminat Public SRL, adică cea care administrează rețeaua de iluminat stradal din București și are delegare pentru acest serviciu.
Funcționează și Compania de Parking SA, care se autofinanțează din taxele de parcare pe locuri publice din București și a terminat anul 2020 pe plus.
Nicușor Dan a decis să păstreze în activitate și Trustul de Clădiri Metropolitane SA. Și chiar i-a dat bani companiei pentru plata datoriilor moștenite din mandatul Gabrielei Firea.
Motivul a fost că, fără această companie, lucrările precum Pasajul Doamna Ghica și blocul de locuințe sociale de pe Strada Prelungirea Ghencea s-ar fi blocat.
Dar cele mai multe companii municipale înființate de Firea sunt în colaps și urmează să se desființeze.
Spre exemplu, consilierii generali au votat deja pentru dizolvarea companiilor municipale: Turistică SA, Sport pentru Toți SA, Managementul Transportului SA, Agrement SA și Publicitate și Afișaj SA.
Aceste companii nu mai au nici angajați, nici activitate și se îndreaptă cu pași repezi spre dispariție, din punct de vedere juridic.
Multe alte companii municipale au intrat în insolvență. Printre ele se numără: CM Dezvoltare Durabilă SA, CM Străzi și Pasaje SA, CM Eco Igienizare SA și CM Consolidări SA.
Unele dintre aceste companii în insolvență au primit bani de la Primăria Generală condusă de Nicușor Dan ca să se apuce de treabă. Este cazul CM Eco Igienizare SA (care face dezinsecție și deratizare) și al CM Străzi, Poduri și Pasaje SA (care întreține străzile și astupă gropi).
În schimb, compania Consolidări SA a primit doar o sumă mică de bani pentru a achita parte din salariile din decembrie 2020. În rest - potrivit conducerii companiei municipale - PMB nu le-a mai plătit nici pentru finalizarea lucrărilor începute, nici pentru altele noi. În plus, sunt lucrări executate și nefacturate.
Compania Managementul Traficului SA încă lucrează, dar și-a restrâns mult domeniul de activitate. Cu alte cuvinte, acum se ocupă de întreținerea sistemului existent de semafoare, nu mai lucrează la extinderea sistemului de semaforizare smart (motiv pentru care a fost înființată, de fapt).
Una peste alta - după un demaraj greoi - începe să prindă contur promisiunea administrației lui Nicușor Dan și a USR PLUS și PNL de a desființa companiile municipale înființate de Gabriela Firea. Rămâne să vedem ce va pune actuala administrație în locul acestor companii și când vor avea, în sfârșit, bucureștenii parte de servicii mai bune.
Citește și: