Franța are aproape 500 de focare de COVID-19, dar ministrul Sănătății spune că încă nu e vorba de un al doilea val

Franța are aproape 500 de focare de COVID-19, dar ministrul Sănătății spune că încă nu e vorba de un al doilea val

Între 400 şi 500 de focare de coronavirus există în prezent în Franţa, a afirmat luni ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran.

El a subliniat, totodată, că nu este vorba de un al doilea val, informează AFP.

"Constatăm că există semne îngrijorătoare cu privire la reizbucnirea epidemică pe teritoriul naţional", a spus Veran.

Aceste focare de cazuri de COVID-19 se află în special în vestul Franţei, în Mayenne şi în Bretania, puţin afectate în timpul primului val, dar şi în regiunea Grand Est, extrem de lovită de epidemie în primăvară.

ADVERTISING

Focar și la o fermă din Franța: Opt români au coronavirus

"În acest stadiu, suntem foarte departe de un al doilea val", a afirmat Veran.

La nivel naţional în Franţa, rata de reproducere efectivă sau "R efectiv", care măsoară numărul de persoane contaminate de un bolnav, s-a stabilit la 1,2. Aceasta înseamnă că fiecare bolnav de COVID-19 contaminează în medie 1,2 persoane, ceea ce duce la o tendinţă spre amplificarea circulaţiei virusului.

În unele regiuni, unde se înregistrează cu precădere "clustere", cum este Bretania, această rată ajunge chiar la 2,6.

ADVERTISING

În vârful epidemiei în Franţa rata de reproducere a depăşit 3, înainte de a scădea până la circa 0,5 după măsurile de izolare. Miza este de a menţine această rată sub 1, pentru ca numărul de noi cazuri să continue să scadă.

De azi, masca a devenit obligatorie în spațiile publice închise

În faţa acestor prime semne de creştere a numărului de contaminări, Franţa a impus obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate locurile publice închise precum magazinele, centrele comerciale, administraţiile, băncile sau pieţele acoperite, începând de luni.

ADVERTISING

Purtarea măștilor devine obligatorie în Franța în spațiile publice închise. Ce amendă riscă cei care nu respectă regula

Nerespectarea acestei măsuri este pasibilă de o amendă de 135 de euro.

Cu mai mult de 30.100 de morţi cauzate de COVID-19, Franţa se numără printre ţările europene cele mai afectate de noul tip de coronavirus.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇