70% dintre adulții din UE au fost vaccinați cu cel puțin o doză. Cum stă România

70% dintre adulții din UE au fost vaccinați cu cel puțin o doză. Cum stă România

Şaptezeci la sută dintre adulţii din Uniunea Europeană au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit dpa.

„Uniunea Europeană s-a ţinut de cuvânt şi a făcut ceea ce trebuia. Ne-am propus să protejăm 70% dintre adulţii din UE cu cel puţin o doză de vaccin în luna iulie. Astăzi ne-am atins obiectivul. Iar 57% dintre adulţi sunt deja pe deplin protejaţi cu două doze de vaccin.

Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali. Procesul de recuperare a decalajelor a fost foarte reuşit, dar trebuie să continuăm eforturile", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

ADVERTISING

Ratele de vaccinare diferă de la stat la stat

Cu toate acestea, ratele de vaccinare diferă considerabil între statele membre.

În România, spre exemplu, doar puţin peste 30% din populaţia adultă a primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, citate de dpa. În schimb, Danemarca a vaccinat complet 60% din populaţie, iar aproape 84% dintre locuitori au primit cel puţin o primă doză.

Deşi ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit la nivelul UE, şefa Comisiei a îndemnat statele şi pe cetăţenii lor să nu lase garda jos împotriva coronavirusului.

ADVERTISING

'Varianta Delta este foarte periculoasă', a atenţionat Ursula von der Leyen, chemându-i să se vaccineze pe toţi cei care au această posibilitate. "(…) fac apel către toţi cei care au posibilitatea să se vaccineze. Pentru propria sănătate şi pentru a-i proteja pe ceilalţi. UE va continua să furnizeze cantităţi suficiente de vaccinuri'', a transmis şefa Comisiei Europene.

În ultimele săptămâni, propagarea variantei Delta, mai contagioasă decât anterioarele, a dus la o creştere a numărului de infectări în ţări din întreaga lume.

ADVERTISING

Vezi și Prevalența tulpinii Delta în România este între 5 și 15%


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇