Premierul Florin Cîţu a precizat că demisia Mioarei Costin din funcţia de consilier de stat nu este o recunoaştere a autenticităţii documentului cu antetul Guvernului privind strategia sa de campanie in cursa pentru șefia PNL.
El a mai explicat că demisia acesteia a fost un act unilateral şi Costin „şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu impecabil în timpul cât era în serviciu”.
„Nu, nu au nicio legătură aceste lucruri. Nu. Demisia este un act unilateral. Eu am spus doar că acel consilier şi-a făcut treaba şi şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu impecabil în timpul cât era în serviciu.
Există deja o demisie. Din punctul meu de vedere subiectul este încheiat”, a spus Florin Cîţu, întrebat dacă faptul că a acceptat demisia Mioarei Costin e o recunoaştere a autenticităţii acelui document.
Chestionat dacă Mioara Costin se va regăsi în echipa sa, într-o altă zonă de comunicare, la PNL sau la Senat, premierul a răspuns: „În acest moment, nu”.
Consilierul premierului Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL, a demisionat, decizia de eliberare din funcţie fiind publicată, joi seară, în Monitorul Oficial.
Context
Un document intern al echipei de comunicare de la Guvern a premierului Florin Cîțu, consultat de G4Media.ro, arată principalele linii de mesaj, precum și strategia de comunicare în bătălia internă.
Documentul poartă antetul Guvernului României, deși conținutul său este dedicat exclusiv activității din PNL a premierului.