Procurorii DIICOT fac, miercuri dimineaţa, 17 percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, format din peste 300 de persoane.
Accesta e specializat în fraude informatice, înşelăciune şi spălare de bani.
Potrivit unor comunicate IGPR şi DIICOT, membrii grupului infracţional induceau în eroare angajaţii unor autorităţi publice din România şi din străinătate, în special din Spania, instituţii publice sau instituţii de interes public, cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau a fi efectuate plăţile aferente unor facturi neachitate, emise de către furnizorii acestora.
După încasarea sumelor, acestea erau transferate în alte conturi controlate de grupare, iar mai apoi extrase prin intermediul unor "săgeţi".
În cauză se fac cercetări şi pentru spălare de bani. Sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare sunt estimate la peste 7 milioane de euro.