Motto:
„În viața unei căpetenii, o singură bătălie este cu adevărat importantă: ultima!
Napoleon Bonparte
Joi, la ieșirea din penitenciar, Liviu Dragnea nu părea deloc spășit ca mulți alți lideri în situația lui care, chiar dacă nu ajung reeducați cum cere legea, devin totuși precauți la maximum și suflă în iaurt, după ce au trecut prin furcile caudine ale justiței.
Dragnea o ține pe a lui: „Sunt nevinovat (…) Eu mă consider deținut politic pentru că mi s-a cerut constant ca la instanță să îmi reconosc vinovăția, ceea ce nu am acceptat”.
Argumentul este slăbuț de tot și nu se ridică deloc la înălțimea pretențiilor de fost mare lider politic. Poate, în ignoranța sa, fostul lider nu știe că, în timpul instrumentării cazurilor, chiar și găinarii de rând sunt întrebați dacă își recunosc sau nu vinovăția de a fi furat găini din cotețele vecinilor.
Firește, niciun găinar nu recunoaște vina, dar asta nu înseamnă că, atunci când va fi dus la zdup, își va putea revendica statutul de deținut politic. Haida-de!
Totuși, după ce a meditat la rece în spațiul răcoros de după gratii, găinarul de rând ajunge să recunoască faptul că a greșit, a încălcat legea, l-a păgubit pe proprietarul de găini și, mai ales că, dacă va persista în greșeala sa, se va întoarce înapoi, să mediteze la răcoare.
Dragnea iese fără să recunoască nimic, bombăne acuze la adresa judecătorilor care l-au adus după gratii și îi proslăvește cu laude pe cei care l-au scos de acolo.
Trebuie să recunosc: îmi vine să-i dau o anumită dreptate lui Dragnea, iar instanțele îmi oferă argumente în favoarea lui.
Atunci când completul de la București, după ce a cântărit faptele, a cercetat legile și a ascultat pledoariile, i-a respins definitiv cererea de eliberare, ziceam că Dragnea nu s-a reeducat. Dar când completul de la Giurgiu, cântărind aceleași fapte, cercetând aceleași legi și ascultând cam aceleași pledoarii, a admis eliberarea, reeducarea lui Dragnea a apărut ca un mare succes.
Dura lex, sed lex, ce mai!
Întrebarea zilei este însă ce va face reeducatul de acum încolo?
Se va ghemui în căminul conjugal, dedicându-se exclusiv familiei? Își va vedea de sănătate, așa cum îi sugerează foștii prieteni și foștii colegi din „fostul” PSD? Va face o nuntă ca în povești, răsfățându-și mireasa într-o ispititoare lună de miere?
Va plonja în mediul privat, poate în afacerea fiului său? Sau se va întoarce în politică, sperând că incă mai ține în raniță proverbialul baston de mareșal?
În scurtele declarații făcute de Dragnea după liberarea sa (condiționată!), citesc printre rânduri că pregătește un scenariu nu tocmai explicit, unul în care victimizarea, de care face mare caz, i-ar prinde foarte bine.
Vrei, nu vrei, în minte îți apare numaidecât o întrebare firească: în ce alt scop s-ar victimiza fostul lider al social-democraților, dacă nu pentru a stârni compasiunea celor slabi de înger și a trezi speranțele nostalgicilor, cei pentru care totdeaua „era mai bine înainte”?
Intuiesc prea bine psihologia personajului, ambițiile sale nesecate, dorința de mărire, ca să înțeleg cum îi licăreau în minte speranțe la gândul că, ieșind, se va întoarce negreșit înapoi în politică, se va așeza iarăși pe scaunul puterii și va privi cu nespusă satisfacție cum se aliniază după el, ca electrizați, mai întâi prietenii, apoi cârcotașii deveniți din nou sumpatizanți, apoi mulțimea toată. Ura!
Mărturisesc, n-am nicio îndoială asupra faptului că Dragnea își mai dorește puterea și chiar speră să fie din nou ce a fost cândva. Problema nu se pune dacă și-ar mai dori din nou puterea. Se pune cum ar mai înhăța-o.
Nu știe nici Dragnea cum. În orice caz ruptura cu PSD, partidul său de suflet, s-a produs déjà, este adâncă și pare iremediabilă. El însuși a declarat joi că „PSD a devenit un partid de operetă condus de oameni lași”, că „PSD nu mai e partid” și că „în România e o dictatură feroce”.
În interpretarea mea, declarația este un fel de atenționare, pentru cine vrea să audă, că țara așteaptă să apară de undeva omul providențial, eroul capabil să înlăture dictatura feroce, să reinstaleze democrația, iar pe oamenii lași să-i popească precum promitea și Lăpușneanul. Iar acel om, al providenței, ghici cine ar putea să fie?
În replică, Marcel Ciolacu s-a pronunțat déjà sentențios referindu-se la „Noul PSD”, ca și cum cel vechi, gata, nu mai există. Mai categoric și fără echivoc a vorbit însă Sorin Grindeanu, punctând că ”Liviu Dragnea nu mai are ce să caute în PSD, statutul îi interzice acest lucru”.
Ciudat. Acum vreo 3-4 ani, Grindeanu îi pupa mâinile și picioarele lui Dragnea (la figurat, bineînțeles) ca să-l ierte pentru greșelile sale și să-i dea undeva un os de ros – ceea ce s-a și întâmplat. Iar acum același Grindeanu, ajuns deodată la butoanele partidului, se pronunță necruțător față de cel care, la timpul său, l–a cruțat.
După ce apropiații s-au distanțat ferm de fostul lider (Ciolacu, Stănescu, Grindeanu, Dăncilă, Firea și alții) sau chiar s-au dus de tot la fund și s-au pierdut în ceață (Fifor, Nicolicea, Oprișan, Orlando, etc), Dragnea se trezește că nu-i mai are alături decât pe statornicul Codrin Stefănescu, neclintita Carmen Dan, vasluianul Dumitru Buzatu și credincioasa logodnică – răbdătoare ca o Penelopă și devotată ca o Desdemonă.
Dragnea n-a afirmat cu subiect și predicat că se va întoarce în politică, dar nici nu rezută de undeva că nu i-ar plăcea așa ceva.
În definitiv, are tot dreptul. Nimeni nu-i interzice să fie iarăși cel care a fost. De altfel, nu mă îndoiesc că, dacă s-ar întoarce roata istoriei, Dragnea al nostru ar face ochii cât cepele să nu deturneze cumva fondurile de la Direcția de Protecție a Copilului și nici să nu mai manipuleze ceva matrapazlâcuri în cazul unui referendum.
Mi-e teamă însă că nu despre asta este vorba. El a fost condamnat pentru că a încălcat legea. Dacă nu o va încălca pe viitor înseamnă că a ajuns reeducat, dacă nu, nu. Dar cum să-ți închipui că nu o va încălca, dacă el susține una și bună: e nevinovat, deci n-a încălcat nimic.
Să fim înțeleși, găinarul de rând a rămas tot ne-reeducat, chiar dacă nu mai fură în veci găini, dar șterpeleșe fără să clipească gâște, rațe și, din când în când, un ceas sau un portofel.
Reeducată a ieșit fosta directoare de la Protecția Copilului, Floarea Alesu, care a înțeles greșeala, a recunoscut fapta, a plătit paguba, a executat o parte din pedeapsă, iar legea s-a arătat îngăduitoare față de dânsa. A fost demult liberată condiționat.
Am fost atunci emoționat, citind ultimul ei cuvânt la proces. Îi asigura pe judecători că numai necunoașterea legii a împins-o să greșească, dar asta nu este scuză, întrucât funcția pe care o ocupase presupunea să cunoască prevederile.
Nu cerea o favoare. Făcea apel la generozitatea juecătorilor, ținând seama că niciodată nu mai călcase legile, că este mamă de copii, că este necesară familiei și poate fi încă utilă sociății.
Așa să fi procedat Dragnea, l-aș fi socotit reeducat. Dar dacă o ține tot pe a lui, cu nevinovăția, în ciuda numeroaselor instanțe și numeroșilor judecători, care l-au găsit de fiecare dată și fără excepție vinovat, nu pot decât să-mi aduc aminte de înțelepciunea străvechii zicale, bine cunoscută de toată lumea: când îți spun mai mulți că ești cherchelit, du-te și culcă-te.