Problema deșeurilor rămâne una critică pentru România și e nevoie de pedepse mai aspre pentru cei care comit infracţiuni de mediu, spune șeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu.
„În fiecare zi, aproape, descoperim câte o primărie, deci nu cetăţeni, câte o primărie care îngroapă deşeuri undeva şi pune pământ deasupra şi în fiecare zi descoperim locaţii în care se ard deşeuri.
Deci e obligatoriu să avem o legislaţie care să elimine, sau să limiteze aceste manifestări care ne pun sănătatea în pericol”, a declarat comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24.
El a arătat că legislaţia are în primul rând rol preventiv, subliniind importata implicării civice atunci când se constată infracţiuni de mediu.
Octavian Berceanu susţine că în ultima perioadă situaţia privind arderile ilegale s-a îmbunătăţit „considerabil, măsurabil chiar” în Bucureşti. Dar mai există zone în țară, în care ,după lăsarea nopţii ,se ard ilegal deşeuri.
„Ce înseamnă această lege? Înseamnă că prin amenzi şi pedepsirea cu închisoarea reduci intenţia făptaşului de a face aceste lucruri. Mă refer aici chiar şi la incendiere pentru că noi vom avea specificat special incendierea deşeurilor”, a adăugat comisarul de mediu.
Textele zilei pe Spotmedia.ro
Incertitudinea supraviețuirii în țara în care morții sunt de vină