Prima reacţie de la şefa Senatului, după ce a primit scrisoarea Comisiei de la Veneţia

Prima reacţie de la şefa Senatului, după ce a primit scrisoarea Comisiei de la Veneţia

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că a primit în prima parte a zilei de miercuri scrisoarea Comisiei de la Veneţia în care se cer clarificări despre revocarea din funcţie a Avocatului Poporului.

Comisia de la Veneţia nu critică. Este vorba despre o scrisoare pe care eu am primit-o astăzi, undeva înainte de ora 11:00. Este o scrisoare în care Comisia de la Veneţia cere clarificări despre această revocare (a Avocatului Poporului – n.red.)”, a spus Dragu, la Palatul Parlamentului, întrebată de ce nu a informat opinia publică cu privire la scrisoarea Comisiei de la Veneţia..

ADVERTISING

"De fapt, Comisia de la Veneţia spune că are informaţii, nu ştiu de la cine, că va fi demis Avocatul Poporului şi cere explicaţii", a adăugat Dragu, în această primă reacţie la un subiect fierbinte.

Şefa Senatului a trimis scrisoarea către Comisia Juridică, iar aceasta urmează să formuleze un răspuns pentru Comisia de la Veneţia.

"Scrisoarea este trimisă către Reprezentanţa Permanentă a României la Strasbourg, este transmisă către mai multe persoane. Nu este nimic secret", a subliniat preşedintele Senatului.

ADVERTISING

Comisia de la Veneția cere lămuriri

Comisia de la Veneția cere președinților celor două camere ale Parlamentului explicații despre revocarea din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber.

Amintim că săptămâna trecută Parlamentul a votat revocarea Avocatului Poporului, după ce anterior i-a respins rapoartele de activitate. PSD a anunțat de atunci că sesizează atât Curtea Constituțională, cât și instituțiile europene, inclusiv Comisia de la Veneția.

Acum, într-o scrisoare semnată de președintele Comisiei, Gianni Buquicchio, și adresată lui Ludovic Orban și Ancăi Dragu, obținută de SpotMedia.ro, se cer lămuriri pe acest subiect.

ADVERTISING

Între timp, la București se desfășară procedurile de înlocuire a Renatei Weber.

Scrisoarea Comisiei a apărut în spațiul public chiar în timp ce comisiile juridice din Senat și Cameră îl audiau pe Fabian Gyula, propus de UDMR pentru funcția de Avocat al Poporului. Audierea s-a încheiat cu un raport favorabil.

Omul pe care UDMR îl vrea Avocat al Poporului s-a pensionat la 49 de ani și primește lunar peste 10.000 de lei, dar s-a enervat când jurnaliștii l-au întrebat despre asta (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇