Amazon şi Apple sunt cele mai valoroase branduri din lume

Amazon şi Apple sunt cele mai valoroase branduri din lume
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Amazon şi Apple sunt în 2021 cele mai valoroase branduri din lume.

În schimb, mărcile din China ocupă poziţii din ce în ce mai ridicate în top, depăşindu-le pe cele europene, conform clasamentului realizat de firma de consultanţă Kantar, transmite Reuters.

Amazon, companie înfiinţată în 1994 de Jeff Bezos, rămâne cel mai valoros brand global, cu o valoare estimată la 684 miliarde de dolari, fiind urmată de Apple, înfiinţată în 1976, cu 612 miliarde de dolari, şi Google, cu 458 miliarde de dolari, arată datele Kantar.

ADVERTISING

Pe locul cinci se află gigantul chinez de social media Tencent, iar pe locul şapte este Alibaba, echivalentul chinez al Amazon.

"Brandurile din China înregistrează progrese semnificative deoarece din ce în ce mai multe companii sunt interesate să se dezvolte din punct de vedere tehnologic şi să-şi demonstreze capacităţile de a se alinia tendinţelor majore de pe piaţa chineză şi globală", a apreciat Graham Staplehurst, director în cadrul Kantar.

Cinci branduri şi-au dublat valoarea

Cinci branduri şi-au dublat valoarea: giganţii chinezi din domeniul comerţului electronic Pinduoduo şi Meituan, producătorul de lichior Moutai, TikTok şi Tesla.

ADVERTISING

Tesla, înfiinţată în 2003, a fost brandul cu cea mai rapidă creştere şi cel mai valoros din sectorul auto, valoarea sa a crescut în ritm anual cu 275%, la 42,6 miliarde de dolari.

Principalele branduri din China şi-au consolidat dominaţia asupra celor din Europa: 14% dintre principalele 100 de branduri sunt din China, în creştere faţă de 11% în urmă cu un deceniu, în timp ce pentru brandurile europene procentul este de 8%, în scădere de la 20% în urmă cu un deceniu.

Principalele branduri din Europa sunt grupul francez Louis Vuitton (locul 21) şi firma germană de software SAP (locul 26). Singurul brand britanic de pe listă este Vodafone (locul 60).

ADVERTISING

Dominante sunt brandurile din SUA, în condiţiile în care 74% dintre principalele 100 de branduri sunt din această ţară.

Conform datelor Kantar, valoarea totală a principalelor 100 de branduri globale este de 7.100 miliarde de dolari.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇