Are dreptate Ioana Ene Dogioiu când susține că festivismul coaliției este cam fără suport și este greu de suportat de din ce în ce mai multă lume. Când trebile merg cum merg, adică poticnit, încet, lauda de sine nu numai că nu miroase a bine, ba chiar se poate dovedi contraproductivă.
Dar fiecare guvern face la fel, încearcă să convingă lumea că kilul de roșii cântărește mai mult și că suta de lei se face mai lungă cu fiece zi când inflația roade din ea ca un șoricel flămând.
Nevoia asta de laudă vine pe de o parte din dorința politicianului de a se prezenta pozitiv, pentru că Opoziția descrie oricum actul guvernamental în culori sumbre, fie de are dreptate, fie de nu are. Pe de altă parte, vine din credința politicianului că lumea nu trebuie lăsată să judece cu mintea ei pentru că astfel mintea lumii rămâne prinsă doar în menghina Opoziției.
Strategia asta nici măcar nu e o strategie pentru că discursul pozitiv depinde de rezultatele guvernării. Ca la fotbal, contează dacă ai câștigat sau nu, nu neapărat cum ai jucat. Dacă guvernul sau coaliția face ceva bine ar trebui să prezinte rezultatul normal, ar trebui să vorbească de greutățile întâmpinate ca să-l obțină, de costuri, de ce va trebui să facă pentru a obține și alte rezultate asemănătoare. Adică să analizeze și să comunice corect, fără infatuare, fără festivisme. Adică să lase pe seama presei sau a opiniei publice să aprecieze cât de bun e ,,binele” făcut, ca să aibă un feed-back cât mai corect.
Pe de altă parte, dacă realizările sunt puține, nevoia se a supra-aprecia făcutul devine ciudat de obligatorie. Deșertul de realizări majore al Guvernului Cîțu, deșert cauzat de promisiunile electorale ambițioase, ar fi străbătut de o tăcere cel puțin vinovată. Și atunci câte unul se ridică intempestiv și strigă în caravană că la soare e răcoare, că setea cămilelor nu e mare, oaza e aproape și apa sălcie e taman bună de băut, fără să-și dea seama că ce vede este o biată fata morgana.
Mai este vorba aici și de o manie, aceea de a nu accepta că s-a greșit. Tot din nevoia de a nu face pe placul Opoziției vine și înțelegerea greșită a chestiunii ăsteia. Ce s-ar întâmpla dacă guvernul ar recunoaște toate poticnelile, greșelile, inadvertențele și bâlbele din PNRR, ar dovedi lumea înțelegere? Bineînțeles că nu, iar PSD ar sări în sus și ar avea muniție electorală pentru tot anul. Și-atunci, de ce să te bați singur la cap, mai bine te împăunezi și spui că totul e frumos, că Baba Cloanța este aproape o Ileana Cosânzeana, poate minciuna prinde.
Dacă s-ar contabiliza și s-ar analiza greșelile și neputințele măcar în coaliție, departe de ochii lumii și s-ar gândi niscaiva măsuri ca ele să nu se mai repete, tot ar fi bine. Dar discursurile în coaliție sunt atât de diferite încât pare că armonizarea lor nu se prea poate face. Ideea că PNNR va reduce la tăcere acest soi de discursuri este una greșită, pentru că guvernarea nu înseamnă numai PNRR, așa cum România nu înseamnă doar autostradă spre Moldova.
Nevoia de a se prezenta lucrurile doar pozitiv indiferent de rezultat vine din dorința politicienilor de a nu-și macula imaginea, dar de a o macula pe a adversarilor. Oare de ce nu pricep că aruncatul cu noroi le murdărește și pantofii proprii? Dacă vrei să arunci cu balegă în oponent riști să calci în ea, de asta ridicolul este total.
Iată, tot ce a prezentat presa ca fiind greșit în guvernarea Orban și la alegerile de anul trecut este folosit acum ca muniție în lupta pentru șefia partidului. Nu e nimic nou în acuzele aduse de ceata lui Cîțu președintelui partidului, au scris bieții jurnaliști tomuri pe tema asta. Iar domnul Ludovic lovește cum poate în prim ministru folosind tot faptele demonstrate de jurnaliști ca fiind greșite de guvernarea Cîțu.
Ce-au avut dumnealor în cap de nu le-au recunoscut și nu le-au comunicat, de le-au ascuns sub preș până acum? Teama de a nu se face de râs, frica de ridicol politic, teama de a nu ajunge în gura Opoziției. Convingerea că aruncând cu noroi în oponent îl va face pe acesta să scadă în ochii opiniei publice, așa se duce lupta de idei pe Dâmbovița.
Asta ne spune un lucru extrem de important: politicienii noștri se tem de macularea imaginii proprii mai rău decât de pierderea alegerilor. Numai de asta sunt preocupați, se uită în oglinzile opiniei publice ca niște cocote bătrâne care cred că fardul propriilor elogii le ascunde zbârciturile nereușitelor. Ori, când gândești astfel, dacă te preocupă cum îți pui baticul ca să atragi privirea vecinului în loc să-ți stea mintea doar la plivitul grădinii, se duce pe apa sâmbetei zarzavatul.
Asta s-a întâmplat și cu bietul domn Cîțu când a ajuns din finanțist-profesionist politician, a început să aibă mai mare grijă de imaginea proprie și personală decât de ce trebuie făcut spre binele tuturor. Cum a scăpat de pandemie, cum s-a apucat să-și facă freza și să se laude cu realizările.
Normal că Opoziția trage în el din toate unghiurile și este vinovată de faptul că gălăgia îl deturnează de la îndatoriri, dar, dacă nu ai ficați de beton nu trebuie să te bagi în ciorba asta. Normal că acum, ca prim-ministru, trebuie să fie cu mintea concentrată și la felul cum dă din mâini la o conferință de presă și la faptul că trebuie să vorbească fără să se opintească sau să se poticnească. Dar mai ales să fie foarte atent la ce spune, ca să nu fie o prăpastie între ce zice și ce face, mai ales dacă alege să spună lucruri pe care dumnealui le crede sau vrea să le prezinte ca fiind eminamente pozitive.
Festivismul acesta nu face bine pentru că demască limitele politicianului și, mai rău, îi mută mintea de la treburile necesare la cosmetizarea imaginii proprii. Trebile guvernamentale sunt necesare pentru toată lumea, pe când cosmetizarea dânsului nu. Cosmetizarea pe care politicianul o crede esențială pentru el ca să se aleagă nouă nu ne trebuie. E vorba aici și de narcisismul excesiv căpătat de toți cei ce urcă treptele puterii, de boala asta a supraevaluării proprii, a orbirii ce îi face pe acești oameni să nu mai distingă cu claritate albul de negru, binele de rău, greșeala de ne-greșeală.
Nu vom avea de-a face pe mai departe din partea celor din coaliție de altceva decât de discursuri supra-pozitive, exacerbate și nereale, discursuri ce vor tinde să mascheze nereușitele din guvernare și mai ales canibalismul de partid ce preced congresele din toamnă. Trebuie să aruncăm la gunoi speranțele deșarte că vom avea parte de comunicări corecte și luptă cinstită.
Politicianul care să-și păstreze mintea limpede și să se concentreze numai pe ce are de făcut nu s-a născut în România și nu cred că se va naște curând. Pentru că la noi politica este în primul rând un nenorocit de joc de imagine în care oamenii politici își exacerbează ce cred ei a fi trăsături pozitive și-și ascund cu câtă pricepere au ne-calitățile.
Construirea unei imaginii publice doar pe festivismul declarațiilor pozitive este o tactică greșită. Ea se va prăbuși până la urmă sub asediul realității, ar trebui ca cineva să-i spună asta domnului Cîțu. Brusc descoperita teamă politicianistă de a nu-și macula imaginea publică va încetini sau va lăsa deoparte mare parte din reformele promise în alegeri. Ne va afecta pe toți, asta e problema.
Când te apuci să construiești o casă trebuie să fii atent la cât mortar pui zilnic în ziduri, trebuie să ai grijă ca schelele pe care umblă lucrătorii coaliției să nu fie șubrede iar ei să pună cărămizile corect, nu alandala. Trebuie să nu-ți pese prea tare ca nu cumva salopeta ta să fie murdară iar freza ta de șef de șantier să fie impecabilă ca a bietului Rădoi, că altfel construiești cum joacă naționala și e mare deranj cu publicitatea pozitivă pe care o tot clamezi: dacă ridici ziduri strâmbe râd și curcile opiniei publice de ele și de tine.
Dar, dacă asta e grija majoră, mă tem că dorita și clamata guvernare de opt ani va ajunge o biată fata morgana care se va plimba neștiutoare prin deșertul prea mult lăudatelor mici realizări de la guvernare. Guvernare care arată ca o ceată risipită de beduini, nu ca o caravană.