Rusia a început vineri o nouă serie de exerciţii militare în Crimeea, la care participă forţele aeriene ale Flotei ruse din Marea Neagră şi un regiment de sisteme antiariene şi antirachetă dislocat în peninsula (anexată), în contextul în care un distrugător american urmează să intre în apele Mării Negre, relatează agenţia oficială de presă RIA Novosti.
Distrugătorul Laboon (DDG 58) din clasa Arleigh Burke a început traversarea Mării Mediterane pentru a ajunge în Marea Neagră pentru operaţiuni de asigurare a securităţii pe mare, după cum a comunicat anterior Flota a 6-a SUA într-o postare pe contul său de Twitter.
US Navy operează în mod obişnuit cu aliaţii din NATO şi ţările partenere în Marea Neagră, se mai spune în text.
Navele din această clasă sunt echipate cu rachete de croazieră Tomahawk şi Harpoon, precum şi sisteme antirachetă SM-3.
Pe lângă distrugătorul american Laboon (DDG 58), sunt aşteptate să intre în Marea Neagră distrugătorul britanic HMS Defender şi fregata olandeză HNLMS Evertsen, aflate în prezent la Istanbul.
În acest context, Rusia face propria demonstrație de forță.
Rusia a mobilizat trupe
"În conformitate cu planul dinainte stabilit de antrenamente de pregătire militară, subunităţi ale regimentului antiaerian şi antirachetă din componenţa Flotei ruse din Marea Neagră au trecut la îndeplinirea unor sarcini comune în zona de zboruri aeriene intense", menţionează serviciul de presă al flotei, precizând că actualele exerciţii se desfăşoară în principal pe aeroporturile militare din Crimeea şi în zona de dislocare a regimentului de apărare antiaeriană şi antirachetă din peninsulă.
La aceste exerciţii participă avioane de atac Su-24M, de recunoaştere şi război electronic SU-24MP, de luptă miltirol Su-30, de transport An-26, precum şi aeronava amfibie de patrulare Be-12.
În total, componenta aeriană a Flotei ruse din Marea Neagră a mobilizat pentru acest exerciţiu 15 avioane de luptă, precum şi 50 de echipamente de apărare antiaeriană şi antirachetă.
Fostul comandant al Flotei ruse din Marea Neagră, amiralul (r.) Vladimir Komoedov, a declarat pentru Interfax că armata rusă va trebui să-şi sporească gradul de alertă.
"În ceea ce ne priveşte, aceste nave evident nu sunt binevenite. Nimeni nu le va întâmpina cu garda de onoare, dar evident le vom urmări acţiunile, prin monitorizare nemijlocită pe mare, din aer şi din spaţiu", a spus Komoedov, adăugând că navele statelor NATO neriverane Mării Negre nu încalcă Convenţia de la Montreux, dar că prea şi-au intensificat activităţile în regiune.
"Nici măcar în perioada sovietică nu a existat aşa ceva", susţine el.
Crimeea, punctul nevralgic
După izbucnirea crizei în estul Ucrainei, navele marinei SUA şi ale altor ţări membre NATO intră în mod regulat în Marea Neagră, notează Interfax.
Precedentele exerciţii militare în Crimeea au avut loc la sfârşitul lunii aprilie, ca parte a unor manevre mai ample în regiune, după ce Rusia fusese acuzată că a mobilizat circa 100.000 de militari şi importante capacităţi tehnice în apropiere de frontiera cu Ucraina şi în Crimeea, suscitând temeri privind o nouă escaladare a violenţelor în estul Ucrainei.
La 23 aprilie, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a anunţat începerea retragerii trupelor ruse spre bazele lor permanente, dar Kievul susţine că Rusia a retras un număr nesemnificativ de militari şi de echipamente de la frontiera sa.
Află mai multe informații pe aceeași temă: