Un copil de 2 ani din Los Angeles a devenit cel mai tânăr membru al Mensa, o organizație internațională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligență folosite de organizație.
La vârsta ei, Kashe Quest știe să numească toate elementele din tabelul periodic al elementelor, poate identifica 50 de state după formă și locație și a învățat deja limba spaniolă, potrivit părinților săi.
”A avut mereu o înclinație spre a explora și a pune întrebarea de ce?”, spune tatăl ei pentru CNN.
”Dacă nu știe ceva, vrea să afle ce este și cum funcționează și, odată dobândite aceste informații, le pune în aplicare”, explică el.
Familia sa susține că, odată cu primul cuvânt, aptitudinile sale s-au dezvoltat rapid. În scurt timp vorbea în propoziții care conțineau cinci sau mai multe cuvinte.
Văzând aceste lucruri, părinții și-au dat seama că fiica lor ar putea fi mai dezvoltată decât alți copii de vârsta sa.
Mama își amintește reacția de uimire a medicului pediatru la controlul de 18 luni, când a aflat câte știa Kashe despre numere, forme și culori. De fapt, asta i-a și determinat să ia legătura cu un psiholog, care i-a făcut copilului testul Mensa.
Testul a relevat un IQ de 146, mult peste media minimă de 98 de puncte necesară pentru a fi admis în Mensa.
”Cred că cel mai mare merit al nostru a fost acela de a ne asigura că îi oferim tot ce are nevoie pentru a-și dezvolta curiozitatea înnăscută”, spune mama ei.
Părinții se concentrează mereu pe ideea de progres și îi spun copilului că sunt mândri de progresul său chiar și atunci când acesta devine frustrat pentru că nu poate face un lucru. De fapt, Kashe dă dovadă și de o inteligență emoțională deosebită, încurajându-și la rândul ei părinții atunci când nu pot face ceva.
”Dacă mă vede că mă chinui cu un borcan cu murături, vine și îmi zice Tati sunt atât de mândră de tine!”, spune tatăl fetei.
Mai mult decât atât, părinții spun că au folosit mereu comunicarea intențională în raport cu fiica lor, conștienți fiind că orice copil înțelege perfect ceea ce se vorbește cu el încă de la naștere. Iar ea reproduce acest tip de comunicare cu părinții săi.
”Ne-a învățat ce înseamnă răbdarea în modul de comunicare cu ea și suntem foarte atenți la cuvintele pe care le folosim când îi explicăm ceva. De asemenea, ne-a învățat și pe noi să comunicăm mai bine între noi, ca familie, pentru că trebuie să fim pe aceeași lungime de undă”, mai spune tatăl.
Deși își doresc ca ea să învețe din ce în ce mai multe, toate aptitudinile pe care le dobândește fetița vin din propria ei inițiativă, mai spun părinții.
”În ceea ce privește creșterea unui copil, tebuie să-i conturezi o mentalitate centrată pe creștere și dezvoltare, astfel el va deveni un om puternic cu personalitate”, spune mama fetei, o femeie cu experiență în educația preșcolarilor care a și creat o grădiniță în plină pandemie pentru a-i asigura copilului său un mediu propice pentru dezvoltare.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: