PNRR, secretul lui Polichinelle

PNRR, secretul lui Polichinelle

Despre nevoia banilor PNRR

Cred că România, ca ţară, are atâtea goluri de umplut, că oriunde ai pune banii din PNRR, n-ai putea obţine o suprafaţă rezonabilă, ca a unei autostrăzi vestice, ci mai degrabă una asemănătoare unui drum judeţean, cu gropile şi denivelările de rigoare.

Suntem rămaşi mult în urma ţărilor din Europa de Est, care şi-au făcut temele, iar acest adevăr a devenit banal prin repetare. Banalizarea unui fapt reduce impactul lui asupra realităţii, îl face mai moale şi mai uşor de acceptat. Se petrece un fenomen asemănător cu cel al banalizării răului: când ai de-a face cu prea mult rău, te obişnuieşti cu el şi nu-ţi mai pasă. De aceea, criticile la adresa guvernului că se împrumută pornesc de la această ,,uitare” a stării generale.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Acum, pentru prima oară în istoria post-decembristă, suntem în situaţia de a avea mijloacele materiale cu care să încercăm să astupăm golurile ce definesc rămânerea noastră în urmă. Iar mijlocul de lucru este ajutorul obţinut prin PNRR, cu granturile şi împrumuturile sale. Avem nevoie de toţi banii pe care îi putem accesa prin PNRR, acest fapt este de netăgăduit.

Despre novicii din politică care ne conduc ministerele

Pentru a accesa banii UE ne chinuim să moşim PNRR. De la bun început trebuie spus că s-a plecat în cursa asta cu handicapuri majore. Unul dintre ele este elementul politic, adică miniştrii care trebuie să definească şi să desluşească obiectivele care se pot încadra în planul naţional de rezilienţă.

Ne-am dus cu prima variantă la Bruxelles şi am fost trimişi înpoi la muncă pentru că documentul era un talmeş-balmeş de măsuri şi obiective care aveau sau nu tangenţă cu energia verde, firul călăuzitor impus de comisia UE.

Planul a fost pe măsura neprofesionalismului miniştrilor care s-au trezit din situaţia de a striga lozinci în situaţia de a face ce strigau în lozinci. Dar între a spune şi a face diferenţa este uriaşă, iar nepregătirea miniştrilor s-a văzut la impactul documentului cu comisarii UE.

Avem miniştri pe care i-au numit partidele, nepregătiţi sau pentru că nimeni mai înainte de alegeri nu s-a ocupat de pregătirea lor sau pentru că pur şi simplu unii nu sunt capabili să lucreze în domeniile pe care le-au câştigat la împărţeala post-electorală. PNRR a arătat în prima fază cum a arătat pentru că miniştrii arată cum arată.

Despre nepregătita şi fascinanta clasă a funcţionarilor publici de prin ministere

S-ar putea spune că dacă ai funcţionari bine pregătiţi prin ministere, impactul unor miniştri urechişti supra documentului s-ar putea micşora. Dar dacă nu-i ai? Lucrurile pot să iasă chiar şi mai rău pe principiul că dacă un nepriceput face o greşeala doi nepricepuţi  puşi împreună fac două greşeli la pătrat. Iată al doilea motiv pentru care PNRR arată cum arată.

Inainte vreme nimeni nu s-a deranjat să acceseze fondurile europene pentru că aceste fonduri erau greu de mătrăşit de către cleptocraţii lipiţi de partide. Lipitorile şi sinecuriştii din partide nu au fost interesaţi de accesarea acestor fonduri şi prin urmare dacă partidele care au condus nu au fost interesate de ele, nici pletora din fascinanta clasă a funcţionarilor publici nu a fost forţată să se profesionalizeze, să înveţe. Avem azi oamenii puşi acolo de partide pentru serviciile din campaniile electorale, nu profesionişti care să poată discerne şi lucra pe documente europene.

Despre planul de ţară care lipseşte cu desăvârşire

Talmeş balmeşul din prima variantă PNRR arată că au fost acolo înghesuite la grămadă proiecte şi obiective atât de variate încât documentul a arătat ca un ghiveci făcut de o gospodină care a îngrămădit în ceaun ce avea prin cămară, în cantităţi care n-aveau nimic de-a face cu gătitul.

Adunarea aceea generală se datorează atât lipsei unui fir călăuzitor pe care ministerul domnului Ghinea trebuia să-l impună celorlalţi cât mai ales lipsei unui plan de ţară. Partidele au pierdut vremea, în loc să muncească la o viziune economică şi socială care să definească România viitoare.

Despre secretomania inutilă a domnului Cîţu

In lumina celor de mai sus, tăcerea domnului Cîţu nu mai pare suspectă, ci explicabilă. Secretomania de care se înconjoară are de-a face cu frica de critica socială şi politică care s-ar fi revărsat asupra miniştrilor.

Parte din critici ar fi fost îndreptăţite, dar în mod cert că altă parte nu ar fi fost deloc cuşer. Poţi cu uşurinţă spune că în locul unui proiect ar trebui pus altul sau că un proiect ar fi trebuit altfel pus acolo, în plan. În lipsa unei viziuni comune, a unui consens, adică a unui plan de ţară, orice critică este posibilă şi poate părea îndreptăţită.

Tăcerea aceasta nu poate dura însă prea mult, PNRR trebuie publicat în Monitorul Oficial după ce este acceptat şi de Bruxelles. Mai mult, comisarii europeni vor publica şi ei PNRR în virtutea principiului transparenţei care acolo chiar se aplică.

Deci premierul Cîţu nu va putea evita discuția pe detaliile PNNR şi nu va putea evita criticile care i se vor aduce, deci secretomania guvernamentală este inutilă şi ruşinoasă.

Dacă prim-ministrul a tăcut, ca ministerele să lucreze în linişte, n-ar fi mare bai, dar, după un prim eşec la Bruxelles, cred că se impunea discutarea în spaţiul public a proiectelor rămase în PNRR şi mai ales domeniul reformelor, pe care statul se angajează să le facă în schimbul banilor primiţi.

Vezi și ultimele două articole semnate de Mihai Oprișor pe tema PNRR:


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!