Pfizer testează o combinaţie de vaccin pneumococic cu a treia doză de ser antiCovid

Pfizer testează o combinaţie de vaccin pneumococic cu a treia doză de ser antiCovid

Pfizer a anunţat, luni, că a început un studiu clinic care constă în administrarea unui vaccin pneumococic candidat împreună cu o a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, la persoane cu vârste peste 65 de ani.

Obiectivul studiului este de a înţelege dacă această combinaţie de vaccinuri este sigură şi reacţia sistemului imunitar după adăugarea unui vaccin pneumococic la vaccinul pentru Covid-19, potrivit Pfizer.

Vaccinul pneumococic candidat, 20vPnC, este dezvoltat pentru protejarea adulţilor împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumoccocice invazive şi pneumonie, transmite Reuters.

ADVERTISING

Noul studiu va include 600 de adulţi care vor fi recrutaţi din studiul pentru vaccinul antiCovid, în stadiu târziu, al celor două companii, după ce aceştia au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni înainte de a intra în studiul de co-administrare.

Vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrare singure. Dar, pe baza experienţei cu vaccinuri non-Covid, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a declarat că serul antiCovid şi alte vaccinuri pot fi administrate simultan sau în aceeaşi zi.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În decembrie, Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acceptat să evalueze cu prioritate o cerere a Pfizer de licenţă pentru administrarea vaccinului 20vPnC la adulţi cu vârste de peste 18 ani şi a stabilit o dată pentru decizie în luna iunie.

Două luni mai târziu, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a acceptat cererea companiei de autorizare a introducerii pe piaţă a 20vPnC.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇