Contul de Facebook al lui Donald Trump rămâne suspendat

Contul de Facebook al lui Donald Trump rămâne suspendat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Condul de Facebook al fostului președinte american Donald Trum rămâne închis după ce acesta a îndemnat la violență în timpul incidentelor de la Capitoliu, a decis comisia delegată de companie să dea un verdict în acest sens.

Cu toate acestea, decizia Facebook de a suspenda contul pe termen nedefinit a fost criticată de specialiștii din comisie.

”Prin faptul că a aplicat o penalizare vagă, nestandardizată, și apoi a cerut comisiei să rezolve problema, Facebook dă dovadă că încearcă să evite asumarea responsabilității”, se arată în decizia citată de CNN.

ADVERTISING

”Așa cum afirmam în luna ianuarie, considerăm că decizia noastră a fost necesară și corectă și suntem încântați că și comisia a recunoscut că aceste circumstanțe fără precedent au justificat măsura excepțională pe care am luat-o”, a declarat responsabilul cu comunicarea în cadrul Facebook.

”Vom lua în considerare îndemnul comisiei de a lua o decizie clară și direct proporțională (cu gravitatea faptelor - n.red). Între timp, contul domnului Trump rămâne suspendat”, mai spune acesta.

Decizia se aplică și asupra contului de Instagram, o altă platformă deținută de Facebook. În total, Donald Trump are aproape 60 de milioane de urmăritori.

ADVERTISING

Trump a fost suspendat pe termen nedefinit de pe Facebook și Instagram pe 7 ianuarie, a doua zi după ce susținătorii săi au intrat cu forța în Capitoliu, într-o încercare de a schimba rezultatele alegerilor din 2020. Twitter și YouTube au luat măsuri similare, din același motiv.

”Credem că riscul de a permite Președintelui să folosească în continuare serviciile noastre sunt pur și simplu prea mari”, spunea Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, în acel moment.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇