Jumătate din populaţia Regatului Unit a făcut prima doză de vaccin anti-COVID. UK are 22 de decese pe zi din cauza COVID, de 55 de ori mai puţine decât în ianuarie.
Marea Britanie demonstrează triumful vaccinării. Cu aproape jumătate din populaţie vaccinată anti-COVID, Regatul a ajuns la cel mai mic număr de internări şi decese de la începutul pandemiei.
Doar un britanic din 40.000 riscă să ajungă acum la spital, iar asta a schimbat modul de viaţă al locuitorilor.
„Sunt regiuni în Anglia care sunt COVID free, nu se mai înregistrează morţi din cauza COVID-ului. Ne putem în sfârşit relaxa şi bucura de vreme, avem voie să ne întâlnim şase persoane, afară, s-au deschis restaurantele”, a spus un asistent medical din UK.
Un cercetător britanic a analizat datele COVID prin intermediul unei aplicaţii. Aparent, programul de vaccinare a redus infectările simptomatice cu până la 90%. În plus, el spune că britanicii se simt deja mai optimişti şi mai relaxaţi datorită vaccinurilor.
„Eu am fost vaccinat acum două zile cu Moderna, nu am avut efecte adverse, adică în afară de o durere în braţ şi o uşoară ameţeală nu am simţit absolut nimic, a fost OK, procesul de vaccinare funcţionează foarte bine”, a povestit o persoană care s-a vaccinat.
Din peste 66 de milioane de britanici, mai mult de jumătate au primit prima doză de vaccin anti-COVID, adică 34 de milioane, iar peste 14 milioane au primit-o şi pe a doua, fapt pentru care măsurile de restricţie s-au mai relaxat.
„Măsurile sunt relaxate. Se pare că trecem de la pandemie la epidemie, s-a relaxat foarte mult”, a mai spus persoana vaccinată de curând.
Şi asta nu este singura veste bună pentru britanici. Guvernul anunţă relaxarea tuturor restricţiilor din luna mai.
„Sperăm ca de pe 17 mai să se ridice şi celelalte restricţii, să putem să călătorim în Europa, să putem să ne vizităm părinţii, prietenii şi să putem pune în spatele nostru acest an care ne-a adus atât de multe restricţii şi atât de multe probleme”, afirmă Nick Bataila, asistent medical în UK.
Marea Britanie are acum, în medie, 2.200 de infectări zilnice şi 22 de decese. Este o scădere imensă faţă de 60.000 de contaminări şi 1.200 de decese zilnice înregistrate în urmă cu patru luni.