Mișcarea joacă un rol foarte important pentru cantitatea de anticorpi după vaccin. Realitatea, în cifre

Mișcarea joacă un rol foarte important pentru cantitatea de anticorpi după vaccin. Realitatea, în cifre
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un studiu recent a arătat că, dacă suntem activi din punct de vedere fizic, avem 50% șanse să avem un nivel al anticorpilor mult mai mare decât dacă nu am face sport.

Cercetarea realizată la Glasgow Caledonian University a arătat că 30 de minute de activitate fizică pe zi, de cinci ori pe săptămână, micșorează riscul de a ne îmbolnăvi și de a muri din cauza bolilor infecțioase cu 37%, arată World Economic Forum.

Una dintre bolile infecțioase poate fi pneumonia, o cauză frecventă de mortalitate după infectarea cu Covid-19.

ADVERTISING

În plus, vaccinurile s-au dovedit mai eficiente atunci când au fost administrate unor persoane care erau obișnuite să facă sport.

Aceste descoperiri vin în completarea altor studii, care au stabilit deja că activitatea fizică este cea mai eficientă cale de a preveni bolile cronice, laolaltă cu dieta și renunțarea la fumat. O cercetare din 2008 arăta că inactivitatea fizică era responsabilă pentru cinci milioane de decese premature anual.

Citește și

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇