Cresc de 7 ori taxele pentru parcările de reședință din București. De când dăm banii în plus

Cresc de 7 ori taxele pentru parcările de reședință din București. De când dăm banii în plus

La propunerea primarilor de sector și a lui Nicușor Dan, Consiliul General a adoptat majorarea taxei pentru locurile de parcare de reședință.

Astfel, din 2022, cine are loc de parcare la bloc va plăti între 300 şi 600 de lei pe an pentru a putea beneficia în continuare de el. Este o majorare de 7 ori faţă de tarifele actuale.

Nicuşor Dan s-a sucit

Anul trecut, CGMB a decis, prin HCGMB 139/30.04.2020, că în 2021 taxa per loc de parcare este de: 0,23 lei/zi, adică 84 lei/an (în zona A), 0,18 lei/zi adică 66 lei/an (în zona B), 0,15 le/zi adică 55 lei/an (în zona C) și 0,10 lei/zi adică 37 lei/an (în zona D).

ADVERTISING

În acest an, Nicușor Dan a pus în dezbatere publică aceste taxe.

Toți primarii de sector au semnat o scrisoare comună prin care i-au solicitat lui Nicușor Dan ca din 2022 taxele să crească la: 600 de lei/an (zona A), 500 lei/an (zona B), 400 lei/an (zona C) și 300 lei/an (zona D).

În forma inițială a proiectului propusă de Nicușor Dan, taxele creșteau doar cu rata inflației. Asta însemna că sesizabilă urma să fie doar creșterea taxei din zona A de parcare. Iar acolo majorarea ar fi fost de 0,01 lei pe zi, adică mai puțin de 4 lei pe an.

ADVERTISING

În timpul ședinței de Consiliu General, însă, Nicușor Dan a depus un amendament prin care a cerut ca taxa să nu mai fie calculată pe zi, ci pe an. Iar cuantumul ei să crească la nivelul propus de primarii de sector.

Aurelian Bădulescu (PSD) a protestat, susținând că bucureștenii n-au fost consultați. Și că nu e corect să se calculeze taxa pe an, din cauză că unii dintre bucureșteni dețin mașină și loc doar câteva luni pe an. Și nu e clar cum își vor putea recupera banii, dacă plătesc la începutul anului taxa pe un an.

Nicușor Dan a refuzat să-i dea replică lui Bădulescu. Iar Consiliul General – în care majoritatea aparține alianței PNL-USR PLUS a adoptat amendamentul lui Nicușor Dan, cu 34 de voturi pentru, 18 împotrivă și 2 abțineri.

ADVERTISING

Ulterior, întregul proiect a fost adoptat cu 34 pentru, 18 împotrivă și o abținere.

Află în ce zonă din București ai locul de parcare, ca să știi cât vei plăti în plus, din 2022

Consiliul general a stabilit încă din 2003 zonele de parcările de reședință, prin hotărârea cu numărul 143.

În context, consilierul general Adrian Moraru (PNL) a explicat anterior pentru SpotMedia.ro că s-ar impune o analiză a acestei împărțiri în zone. Și, în funcție de rezultate, s-ar putea reconfigura zonele.

Până când o astfel de analiză se va realiza, însă, împărțirea pe zone rămâne aceeași ca în anii trecuți. O puteți vedea pe harta de mai jos:

Harta-zone-parcare
Sursă foto: PMB.ro

În imagine, Zona A este marcată cu mov, Zona B este indicată cu portocaliu, Zona C e reprezentată cu galben, iar Zona D este delimitată cu albastru.

În anexa hotărării de Consiliu General nr. 143/2003 figurează zona tarifară în care este inclusă fiecare stradă din fiecare sector al Capitalei.

Detalii găsiți în documentul care urmează:

În toate sectoarele există locuri de parcare de reședință amenajate în fiecare dintre zonele tarifare. Așa că în fiecare sector vor exista bucureșteni care vor plăti între 300 și 600 de lei pentru un loc, începând cu anul următor.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇