Judecătoria Sectorului 5 a respins, marţi, cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa de apel.
În instanţă, avocatul Flavia Teodosiu și-a argumentat cererea subliniind că Dragnea ”a fost stăruitor în munca” și că ”există și o hârtie de la o firmă dispusă să îl angajeze pe domnul Dragnea.”
"Ne aflăm în faţa unei cereri de liberare condiţionată pe articolul 59 din vechiul Cod penal: a fost stăruitor în muncă şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. Atributul dumneavoastră esenţial este să constataţi îndeplinirea condiţiilor. (...) A fost izolat, i s-a permis să iasă la aer o oră pe zi din 24. Între iulie şi februarie a urmat o serie lungă de plângeri. Nu au fost aplicate soluţiile, deşi definitive.
Se impune compensarea cu zilele de muncă pentru perioada în care nu i s-a permis să muncească. Inclusiv dreptul la sănătate i-a fost încălcat. A fost carantinat de trei ori, o dată în decembrie şi de două ori ulterior, deşi avea teste negative.
Comisia a constatat în unanimitate că a avut o atitudine pozitivă. A achitat prejudiciul din dosar. Aveţi la dosar o societate care îl va încadra în muncă. (...) Să nu uitaţi că suntem în Săptămâna (...) înainte de Paşte", a afirmat Teodosiu.
Ce a susținut procurorul
Procurorul DNA care a solicitat respingerea eliberării lui Dragnea a susţinut în instanţă că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar faptul că apreciază că a fost condamnat politic ”denotă că nu a înțeles sa se conformeze normelor de drept”.
"Instanţa trebuie să se raporteze la persoana condamnatului, nu la criterii abstracte. Se cunoaşte că persoana condamnată are o educaţie, spunem noi, înaltă, deci conduita lui în penitenciar este una normală. Programele la care a participat sunt destinate persoanelor cu o educaţie precară. Faptul că el consideră că pedeapsa este injustă, politică denotă că nu şi-a schimbat atitudinea.
Atât timp cât se neagă însăşi temeinicia condamnării şi se invocă imixtiuni politice, este evident că petentul condamnat nu îşi atribuie nicio culpă, motiv pentru care noi considerăm că pedepsa nu şi-a atins scopul. Aţi întrebat ce ar trebui să facă - să îşi asume condamnarea", a afirmat procurorul.
DNA a solicitat amânarea eliberării condiționate cu șase luni, dar Judecătoria Sectorului 5 arată în decizie că Dragnea poate cere din nou liberarea condiționată după data de 27 iunie 2021.
Liviu Dragnea cerea eliberarea condiţionată şi săptămâna trecută a primit aviz favorabil din partea comisiei speciale din cadrul Penitenciarului Rahova.
Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ÎCCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.
Vezi și Liviu Dragnea a câștigat procesul în care a cerut recunoașterea dreptului la muncă