Bianca Andreescu a anunțat că a fost depistată pozitiv la noul coronavirus.
În consecință, tenismena de origine română va rata turneul de la Madrid, programat în perioada 28 aprilie – 9 mai.
"După ce am fost testată de două ori negativ înaintea zborului către Madrid, din păcate am fost informată că am fost testată pozitiv cu Covid-19 la sosire, astfel că nu voi juca la Madrid Open.
Mă simt bine, mă odihnesc şi respect în continuare protocolul medical şi de siguranţă. Abia aştept să revin pe teren cât mai curând", a anunțat Bianca.
O veste cum nu se poate mai proastă pentru Bianca, care abia a revenit în circuit după ce a ratat tot anul 2020 din cauza accidentărilor.
La ultimul turneu la care a luat parte, cel de la Miami, Bianca a ajuns până în finală.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: